Zilnic, pompierii argeșeni participă la intervenţii şi îşi ajută semenii. În multe situații îşi riscă viaţa în misiuni dificile şi luptă contra cronometru cu flăcările şi cu alte efecte ale incidentelor.
Acum a venit rândul unuia dintre salvatorii argeșeni să ceară ajutorul. Burnei Florin, un pompier argeșean din cadrul Secției de Pompieri Costești, trece printr-un moment greu. În urma unor investigații medicale, i s-a comunicat că are nevoie de o intervenție chirurgicală de cistectomie radicală cu neovezică, care necesită o cantitate mare de sânge.
Astfel, toți cei care care pot și doresc să doneze sânge, în special grupa A pozitiv, pot participa la această „misiune” de salvare a pompierului argeșean.
Colegul nostru, Burnei Florin, din cadrul Secției de Pompieri Costești, trece printr-un moment greu, după ce niște investigații medicale au arătat că are nevoie de efectuarea unei intervenții chirurgicale de cistectomie radicală cu neovezică, iar aceasta va necesita o cantitate mare de sânge.
Drept urmare, rugăm toți oamenii de bine care pot și doresc să doneze sânge, în special grupa A pozitiv, să participe la această ”misiune” de salvare a colegului nostru, pentru că este un pompier foarte dedicat, care la rându-i a intervenit de mai multe ori pentru salvarea altor persoane.”, transmite ISU Argeș
Cei care vor să ajute, pot merge la Centrele de Transfuzie și să specifice persoana pentru care se face donarea, respectiv Burnei Florin.
Intervenția va avea loc în data de 14 august, anul curent, la spitalul Fundeni din București.
sursă foto Facebook ISU Argeș
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro