Pompierii argeșeni au primit tehnică nouă de intervenție! Exercițiu demonstrativ la ISU Argeș

de | 19.12.2023 11:10 | Pitești, Eveniment

Pompierii argeșeni au primit  tehnică nouă de intervenție, care a intrat de curând în dotarea ISU Argeș, cu sprijinul Consiliului Județean. Este vorba de o cisternă cu o capacitate de 5.000 de litri, dotată cu accesorii și echipamente pentru stingerea incendiilor la mașini hibrid și electrice, detectoare multigaz și aparatură pentru digitalizarea și eficientizarea activității inspectorilor de prevenire.

Cisterna va putea fi folosită la orice tip de incediu, la locuințe sau pădure, fiind utilizată cu succes la fel ca o autospecială de stingere cu apă și spumă, care este mult mai costisitoare ca investiții. Alături de cisternă, pompierii argeșeni mai au de acum în dotare o prelată ignifugă, cu ajutorul căreia se poate interveni la incendiile auto, un sistem de punere în siguranță, detector multigaz și o lance pentru sting incendii la baterii electrice. Toată tehnica a fost folosită într-un exercițiu demonstrativ, care a avut loc în această dimineață chiar în curtea Inspectoratului pentru Situații de Urgență Argeș, unde o mașină a fost incendiată, iar flăcările au fost stinse cu ajutorul noii tehnici de intervenție.

Sursă foto: ancheta

După exercițiul demonstrativ, ISU Argeș a primit și vizita unor elevi, cărora le-au fost prezentate tehnici de prim-ajutor, dar și autospecialele din dotare.

 

 

Citiți de asemenea pe anchetaonline.ro

Accident rutier grav cu victimă în Merișani!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/berta-dima/" target="_self">Berta Dima</a>

Articol scris de Berta Dima

Absolventă a programului de master Jurnalism Tematic, Universitatea București, experiență în presă din anul 2020, pasionată de domeniul social.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: ISU Argeș

Ultimele articole