Premiile Muzicale Dinu Lipatti. Laureații, aplaudați la scenă deschisă la Casa Memorială Lipatti

de | 12.04.2024 18:18 | Județean, Lifestyle

Casa Memorială Dinu Lipatti a răsunat din nou în acordurile pianiștilor, violoniștilor și ale interpreților de canto clasic, odată cu Concertul și Gala Laureaților celei de-a IX-a ediții a Premiilor Muzicale Dinu Lipatti. Pianistul Alexandru Dumitru a interpretat în mod remarcabil una dintre compozițiile dificile ale lui Dinu Lipatti, Sonatina pentru mâna stângă.

După o jurizare strânsă, în sistem olimpiadă (maxim 100 puncte), pentru departajarea concurenților excepționali, cei aproximativ 75 de concurenți au aflat clasamentul final al competiției. Consiliul Județean Argeș a anunțat pe pagina de Facebook și lista câștigătorilor, pe secțiuni și categorii de vârstă:

PIAN

  • GRUIA SOARE, elev in clasa a IV-a la Liceul de Arte Dinu Lipatti Pitești, care studiază sub îndrumarea prof. Iuliana Anghel, a delectat simțurile audienței cu Cântec fără cuvinte Op 19, No 5, al compozitorului german Felix Mendelssohn Bartholdy.
  • ELISEI ȘERBAN, elev în clasa a V-a la Colegiul Național de Muzică George Enescu din București, care studiază sub îndrumarea prof. Gabriela Enășescu, a încântat audiența cu suita Din lumea copiilor, dedicată micilor pianiști de compozitoarea româncă Myriam Lucia Marbé.
  • ALEXANDRU NEGRILĂ, elev în clasa a VII-a la Colegiul Național de Muzică George Enescu din București, ce studiază pianul sub îndrumarea prof. Anamaria Biaciu-Popa, a interpretat impecabil Noveleta, Op 21 nr 8 fa diez minor a compozitorului german Robert Schumann, pentru care a fost răsplătit cu aplauzele audienței.
  • CĂLIN IONUȚ NECHITA, elev în clasa a X-a la Liceul de Arte Victor Giuleanu din Râmnicu Vâlcea, care studiază sub îndrumarea prof. Mihaela Manafu, a interpretat cu sensibilitate Balada lui Fr. Chopin.
  • ALEXANDRU DUMITRU, elev in clasa a X-a la Colegiul Național de Muzică George Enescu dn București, ce studiază sub indrumarea prof. Gabriela Enășescu, a uimit prin curajul de a aborda una dintre compozițiile dificile semnate de Dinu Lipatti – Sonatina pentru mâna stângă  – și s-a distins prin interpretare desăvârșită și trăire a interpretării.

VIOARĂ

  • NICOLAS ANDREI BAȘCOVEANU, cel mai tânăr laureat al concursului, elev în clasa a II-a la Liceul de Arte Marin Sorescu din Craiova, care studiază vioara cu prof. Meda Stanciu, a încântat juriul și audiența din concurs, cu interpretarea Gavotei, piesă semnată de compozitorul F.J. Gossec.
  • ROBERT SUIU, elev în clasa a IV-a, la Colegiul Național Carol, care studiază sub îndrumarea prof. Dan Predoi, a cucerit juriul și audiența cu interpretarea părții I a Concertului în la minor de Bach.
  • RAREȘ DUMITRU SANDU, elev în clasa a VII-a la Liceul de Arte Dinu Lipatti din Pitești, ce studiază vioara sub îndrumarea prof. Roxana Moise, prof. corepetitor Titi Radu, a fost răsplătit cu aplauze după interpretarea Părții I din Concertul nr 9 a violonistului și compozitorului belgian de factură romantică Charles Auguste de Beriot.
  • IOANA-MARIA DOLĂNESCU, elevă în clasa a VIII-a la Colegiul Național de Arte Dinu Lipatti din București, ce studiază cu prof. îndrumător Elena Baltaga și prof. corepetitor Elena Amirkhanova, a impresionat juriul și publicul prin virtuozitate și trăire artistică a  Polonezei nr 1 în D dur a compozitorului polonez Henryk Wieniawski. Tatăl Ioanei, îndrăgitul interpret de muzică populară IONUȚ DOLĂNESCU, a asistat emoționat și încântat la recitalul fiicei sale.
  • SOFIA BUTARU, elevă în clasa a IX-a la Liceul de Arte Dinu Lipatti din Pitești, ce studiază sub îndrumarea prof. Florentin Lăutaru Butaru, prof. corepetitor Daniela Colceriu, a încântat, ca de obicei, publicul local, cu interpretarea Părții a II-a a Concertului pentru vioară în mi minor de F.M. Bartholdy.

CANTO

  • MĂDĂLINA VASILESCU, elevă în clasa a IX-a la Colegiul Național de Arte Dinu Lipatti, prof. coordonator Mihaela Andrei, prof. corepetitor Elena Amirkhanova, a interpretat cu grație o piesă de inspirație folclorică a compozitorului român Emil Monția – Cine binele-a-mparțit/Mă dusei la mănăstire.
  • ALINA MIHAELA BURCEA, elevă în clasa a X-a la Liceul de Arte Dinu Lipatti din Pitești, prof. coordonator Andra Bivol Costea, prof. corepetitor Titi Radu, a încântat publicul prezent la Gala Laureaților cu Serenada – probabil cea mai “poematica” melodie a inceputului de secol nouasprezece, și, pentru unii, cel mai frumos lied din lume, semnat de compozitorul austriac Franz Schubert.
  • EVELINA MOGA, elevă în clasa a XI-a la Colegiul Național Dinu Lipatti din București, care studiază sub îndrumarea prof. Marius Olteanu, a interpretat cu talent aria Mon coeur s’ouvre a ta voix din Opera Samson si Dalila de compozitorul francez Camille Saint-Saëns.
  • IZABELA MARIA CĂLINA, elevă în clasa a XII-a la Liceul de Arte Dinu Lipatti Pitești, prof coordonator Camelia Clavac, prof. corepetitor Daniela Colceriu, a pus în scenă pentru audiență Aria Dove sono i bei momenti, din Opera Nunta lui Figaro, de Wolfgang Amadeus Mozart.

Astfel, bătrânul pian Bechstein – companion neprețuit și nelipsit în vacanțele copilăriei lui Dinu Lipatti – la care a cântat și compus genialul pianist, s-a însuflețit încă o dată în compania tinerilor talente ale muzicii clasice. Atât laureații, cât și publicul prezent la Gala Laureaților celei de-a IX-a ediții a Premiilor Muzicale Dinu Lipati, au fost impresionați de sonoritatea deosebită a pianului, la care a cântat și compus odinioară, cu patos, tânărul Lipatti.

Sursă foto: Facebook CJ Argeș.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Mircea Geoană a lansat în Argeș cartea „Bătălia pentru viitorul României. Gândurile unui român la vârful NATO”

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare: