Primăria comunei Căteasca, județul Argeș, anunță organizarea unui concurs pentru ocuparea unui post vacant în cadrul instituției, pe perioadă nedeterminată.
Postul scos la concurs este cel de șofer, iar viitorul angajat va avea un program de lucru de opt ore pe zi, respectiv 40 de ore pe săptămână.
Pentru a putea participa la selecție, candidații trebuie să îndeplinească mai multe cerințe. Printre acestea se numără absolvirea studiilor medii, o experiență profesională de cel puțin zece ani, precum și deținerea unui permis de conducere valabil pentru categoriile B, C, D și E. De asemenea, una dintre condițiile impuse este domiciliul stabil în comuna Căteasca.
Dosarele de înscriere pot fi depuse până pe 5 mai, ora 14:00. După încheierea perioadei de înscrieri, candidații vor trece prin etapa de selecție a dosarelor, urmată de proba scrisă, programată pentru data de 13 mai. Cei declarați admiși vor susține ulterior interviul, stabilit pentru 18 mai.
Rezultatele finale ale concursului vor fi afișate pe 20 mai, după parcurgerea tuturor etapelor și soluționarea eventualelor contestații. Detalii despre concursul de angajare- AICI.
Foto descriptiv Facebook
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Schimbare la DGASPC Argeș. Eugeniu Toader, favorit să preia conducerea













