Un șofer de 39 de ani, din localitatea Davidești, a dat dovadă de inconștiență la volan, în timp ce se deplasa pe DN 73D.
Duminică, 7 august, vitezomanul a fost prins de polițiștii din cadrul Biroului Rutier Câmpulung, în timp ce se deplasa cu viteză amețitoare, fiind înregistrat de aparatul RADAR cu viteza de 143 km/h.
Bărbatul a primit o amendă de 2.900 de lei, iar permisul de conducere i-a fost reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 120 de zile.
Nu este singurul vitezoman prins de oamenii legii, în acest weekend, pe străzile argeșene. Un tânăr de 26 de ani, din Vulturești, a fost înregistrat de aparatul RADAR cu viteza de 136 km/h, în timp ce conducea tot pe DN 73D.
La fel ca cel care deține recordul din acest weekend, pentru viteză, tânărul a primit o amendă usturătoare de 2.900 de lei și a rămas fără permis pentru 120 de zile.
Foto Auto Expert
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: