Prinși în fapt! Tot mai mulți argeșeni au început să fure lemne, speriați că vine iarna

de | 09.10.2022 14:34 | După locație, După subiect, Eveniment, Județean, Știri

Se înmulțesc hoții de lemne în județul Argeș! Cel puțin așa reiese din ultimele date ale polițiștilor argeșeni, care, în ultimele zile, au depistat mai multe persoane transportând material lemnos, deși nu dețineau documente care să ateste proveniența legală sau documente de însoțire a transportului.

Joi, 6 octombrie, polițiștii Biroului Rutier Pitești au prins un bărbat de 32 de ani, din Davidești, care transporta într-o autoutilitară, pe strada Târgu din Vale, material lemnos.

La locul respectiv a ajuns și un specialist silvic, care a stabilit că în mijlocul de transport se afla un volum total de 1,6 mc lemn de foc, din care 0,950 mc de esență fag și 0,650 de esență carpen.

În urma celor constatate, conducătorul mijlocului de transport a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2.000 de lei, conform Legii 171/2010, iar materialul lemnos a fost confiscat și predat reprezentanților Ocolului Silvic Pitești”, au transmis oamenii legii.

De asemenea, în Câmpulung, polițiștii au depistat un tânăr de 25 de ani, din Valea Mare Pravăț, care conducea, pe str. Lt. N. Popp din municipiul Câmpulung, o autoutilitară, cu care transporta material lemnos, fără a deține documente care să ateste proveniența legală sau documente de însoțire a transportului.

Bărbatul transporta un metru cub lemn de foc, de esență fag. El a fost amendat cu 1.000 de lei, iar lemnul a fost confiscat și predat reprezentanților Ocolului Silvic Câmpulung.

Un alt bărbat a fost prins în Berevoiești de către polițiștii din Schitu Golești. Omul, în vârstă de 33 de ani, se deplasa pe raza localității de domiciuliu, cu o autoutilitară, cu care transporta 0,6 metri cubi lemn de foc, de esență fag.

Și acesta a fost amendat cu 1.000 de lei , iar materialul lemnos a fost confiscat și predat reprezentanților Ocolului Silvic Aninoasa.

O altă faptă a avut loc în Vedea, acolo unde un bărbat de 36 de ani, din localitatea menționată, transporta, cu un tractor, material lemnos, fără a deține documente care să ateste proveniența legală sau documente de însoțire a transportului.

Cu sprijinul unui specialist silvic, s-a stabilit că materialul lemnos ce se găsea în mijlocul de transport are un volum total de 2,841 metri cubi lemn de foc, de esență stejar și salcâm.
În urma celor constatate, conducătorul mijlocului de transport a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.000 de lei, conform Legii 171/2010, iar materialul lemnos a fost confiscat și predat reprezentanților Ocolului Silvic Cotmeana”, au adăugat reprezentanții IPJ Argeș.

Foto IPJ Argeș

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-maria-tomescu/" target="_self">Ana Maria Tomescu</a>

Articol scris de Ana Maria Tomescu

Editor și autor de content media, cu 6 ani de experiență în presa online, autor a peste 5000 de titluri, specialist PR și social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, cu master în Științele Comunicării.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Aninoasa | Argeș | Berevoiești | Câmpulung Muscel | Cotmeana | Davidești | Pitești | Valea Mare | Vedea