Pentru o gestionare mai eficientă a deșeurilor la nivel național și pentru creșterea gradului de reciclare, producătorii și comercianții de băuturi vor fi obligați să se înregistreze în baza de date a Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) pentru sticle și alte ambalaje!
Scopul este gestionarea mai eficientă a deșeurilor la nivel național și creșterea gradului de reciclare. Astfel, Guvernul României și-a asumat implementarea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) pentru ambalajele de băuturi, în conformitate cu prevederile HG 1074/2001 privind stabilirea sistemului de garanție-returnare pentru ambalaje primare nereutilizabile, potrivit arges-stiri.ro.
Acest sistem reprezintă o modalitate prin care oamenii vor plăti o garanție de 0,50 RON atunci când vor cumpăra o băutură (apă, băuturi răcoritoare, bere, cidru, vin, băuturi spirtoase) de la un comerciant. Vizate sunt ambalajele primare nereutilizabile din sticlă, plastic sau metal, cu volume cuprinse între 0,1 l şi 3 l, inclusiv.
O dată cu consumarea produsului, consumatorul va putea aduce ambalajul gol într-unul dintre punctele de returnare organizate de comercianți, adică în orice magazin din România. Consumatorul va primi înapoi, pe loc, valoarea garanției plătite inițial.
Nu necesită prezentarea bonului fiscal.
Platforma de înregistrare a producătorilor/importatorilor și comercianților în SGR este activă pe site-ul acesta și se încheie pe 28 februarie 2023.
Potrivit prevederilor legale, nerespectarea termenului limită de înscriere în platformă poate fi sancționată de către Garda Națională de Mediu cu amendă cuprinsă între 20.000 și 40.000 de lei, mai scrie sursa citată.
Mai multe detalii pe site-ul instituției, AICI!
Foto descriptiv.
Sursa Foto chemistryworld.com
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro