Miercuri, la Primăria Municipiului Pitești a avut loc ședința Comisiei de sistematizare a circulației rutiere și pietonale. Au fost analizate 37 de propuneri, iar printre cele care au fost avizate se numără și cele referitoare la pistele de biciclete din Pitești.
Printre acestea se află și crearea unui proiect pilot pentru trei trasee din municipiul Pitești, propus de către viceprimarul Mihai Mihăilescu. Proiectul prevede aplicarea de marcaje cu însemnul de bicicletă pe carosabil, lângă bordură, cu dimensiunea de 0,75 m, realizate din 50 în 50 de metri.
Traseele propuse, care de altfel au primit și aviz, sunt următoarele:
1. strada Mircea Eliade – Bulevardul Nicolae Bălcescu cu bifurcație odată pe Negru Vodă și alta pe Calea Bascovului – până la Parcul Lunca Argeșului (cu trecere peste calea ferată)
2. Calea Craiovei – strada C.A. Rosetti – Târgul din Vale – Gheorghe Șincai – intrare Parc Ștrand (cu acces pe sub podul de cale ferata de la intersecția cu Râurilor).
3. Calea Drăgășani – strada Smeurei – Bulevardul Republicii – cu bifurcație odată spre strada General Constantin Cristescu – strada Trivale și alta spre strada Maternității – strada Ion Câmpineanu – până la Parcul Lunca Argeșului (cu trecere peste calea ferată).
Potrivit proiectului pilot, marcajele nu vor crea obligații pentru participanții la trafic- nici pentru șoferi, nici pentru bicicliști. Ele au sarcina de a avertiza pe unde vor avea obligația legală să circule bicicliștii.
În cadrul ședinței, a fost avizată și marcarea unei noi piste de biciclete pe carosabilul străzii Teilor începând din zona barierei care limitează accesul autovehiculelor în parcul Trivale, până la strada Trivale trecând peste podul de la restaurantul Grota Rece cu prelungire până la Schit.
Sursa foto: liniadestart.ro
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: