Proiectul merge la promulgare. Alegerile prezidențiale se pot organiza în septembrie

de | 05.03.2024 12:37 | Național, Politic

Deputaţii au adoptat proiectul de lege iniţiat de UDMR care prevede modificarea datei alegerilor preşedintelui României. Astfel, în forma adoptată de Parlament și care va merge la promulgare, alegerile prezidențiale pot fi organizate la începutul lunii septembrie. Vă reamintim că premierul Marcel Ciolacu a anunțat, cu ceva vreme în urmă, că în coaliție s-a discutat ca alegerile prezidențiale să fie organizate în 15 septembrie – primul tur și 29 septembrie – al doilea tur.

Proiectul de lege a fost adoptat anterior de Senat, iar Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz. Potrivit celor de la Agerpres, s-au înregistrat 183 de voturi ”pentru”, 84 ”împotrivă” şi o abţinere. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea art. 5 alin. (1) din Legea nr. 370/2004, astfel încât alegerile pentru preşedintele României să fie organizate cu cel mult trei luni anterior lunii în care ajunge la termen mandatul de şef al statului, arată cei de la g4media.ro. Totodată, potrivit sursei ccitate, un amendament mai prevede că: ”Ziua alegerilor este duminica. Alegerile au loc cu cel mult trei luni anterioare lunii în care ajunge la termen mandatul de preşedinte. Cu cel puţin 75 de zile înaintea zilei votării, Guvernul stabileşte data alegerilor prin hotărâre”.

Foto descriptiv. Sursă foto: Facebook Parlamentul Romaniei – Camera Deputatilor

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Atenție, studenți! S-a dat drumul programelor StudentInvest și FamilyStart

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Camera Deputaților | Marcel Ciolacu | Parlament