Deputat Adrian Miuțescu, vicepreședinte Forța Dreptei, anunță că parlamentarii din Forța Dreptei, am depus o serie de amendamente la proiectul bugetului de stat pe anul 2024. Dintre acestea, au fost propuse câteva investiții deosebit de importante și așteptate de argeșeni.
”Noi, parlamentarii din Forța Dreptei, am depus o serie de amendamente menite să corecteze din carențele grave ale proiectului bugetului de stat pe anul 2024, care urmează să fie supus votului în Parlament.
Între amendamentele propuse se numără eliminarea pentru anul viitor a subvenției bugetare pentru partidele politice, în cuantum de 313 milioane de lei și redistribuirea fondurilor către schema de compensare a prețului la energie pentru consumatorii casnici.
În ceea ce privește salarizarea profesorilor, se propune creșterea cu 20% a remunerațiilor cadrelor didactice începând cu 1 ianuarie 2024, precum și asigurarea sumelor necesare pentru decontarea transportului județean al elevilor.
Totodată, sunt aplicate majorări semnificative pentru investiții în construirea segmentelor de autostradă și drum-expres, precum și pentru sectoare de cale ferată care necesită o urgentă modernizare. Dintre acestea, am propus câteva investiții deosebit de importante și așteptate de către toți argeșenii:
- Modernizarea și reabilitarea DN73C Câmpulung-Curtea de Argeș- Râmnicu Vâlcea, cu suma de 10 milioane lei. Dat în folosință în 1986, drumul, aflat într-o stare deplorabil, nu a beneficiat de reparații capitale;
- Alocarea sumei de 10 milioane lei pentru realizarea obiectivului de investiții Varianta de ocolire Pitești Vest- secțiunea cuprinsă între DEX12 Pitești-Craiova și A1 Pitești-Sibiu”, a transmis deputatul Forța Dreptei, Adrian Miuțescu în postarea publicată pe pagina de Facebook.
Foto descriptiv. Sursă foto: Facebook Adrian Miuțescu.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Este oficial! Forța Dreptei, USR și PMP au lansat Alianța Dreapta Unită