În contextul crizei energetice de la nivelul Uniunii Europene, PSD Argeș transmite că susține consumul cumpătat de energie, iar românii responsabili, care își propun să reducă facturile, o vor face și fără să le spună guvernul.
De asemenea, Biroul de Presă al PSD Argeș punctează într-un comunicat de presă că țara noastră se află printre statele din Uniunea Europeană cel mai puțin afectate de criza energetică, beneficiind de un mix de resurse energetice complex, de la cărbune până la hidro, eoliene și solare.
Problema nu stă în resurse, ci în prețurile pe care populația trebuie să le suporte!
Îndemnăm oamenii să facă economie atât cât își permit, cât o pot face, și ne gândim ca, eventual, să acordăm stimulente celor care fac economie. Dar nu forțam pe nimeni să facă asta!
Statul nu trebuie să intervină cu limite și sancțiuni. Statul poate stimula economisirea și chiar o face parțial prin compensarea prețurilor la cei care se încadrează într-o anumită limită de consum.
România este singura țară europeană care trăit experiența întreruperilor deliberate de energie electrică și gaze naturale, prin care autoritățile comuniste încercau să limiteze consumul populației.
Nu vrem să ne reîntoarcem la acele vremuri! Am luptat la Revoluție pentru libertatea de a ne autodetermina propria viață!”, transmite Biroul de Presă al PSD Argeș.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Primarii PSD Argeș solicită o reglementare mai clară și mai eficientă în problema urșilor