Președintele Vladimir Putin a ordonat armatei ruse să pună în stare de alertă maximă forțele de descurajare nucleară, transmit Reuters și AFP. Potrivit liderului de la Kremlin, această decizie a fost luată din cauza agresivității țărilor NATO în contextul războiului din Ucraina.
„Ordon ministrului apărării și șefului Statului Major să pună forțele de descurajare ale armatei ruse în alertă specială de luptă”, a spus Vladimir Putin într-o întâlnire cu militarii, transmisă la televiziunea de stat din Rusia.
„După cum vedeți, nu numai că țările occidentale iau măsuri neprietenoase împotriva țării noastre în dimensiunea economică – mă refer la sancțiunile ilegale pe care toată lumea le cunoaște foarte bine -, dar și înalții oficiali ai principalelor țări NATO își permit să facă declarații agresive în ceea ce privește țara noastră”, a completat Putin.
Câte arme nucleare deține Rusia?
Conform informațiilor publice, aproximativ 4300 de focoase nucleare se află pe teritoriul rus, o parte dintre acestea fiind în rezervă, iar celelalte sunt instalate pe diferite arme terestre, marine sau aeriene.
Reacția SUA la amenințarea nucleară: „Putin inventează amenințări care nu există”
O reacție la amenințarea nucleară a sosit din partea Casei Albe. Astfel, purtătorul de cuvânt Jen Psaki a spus că Putin „produce amenințări care nu există”.
„Acesta este un tipar repetat pe care l-am văzut de la președintele Putin în timpul acestui conflict, care constă în fabricarea de amenințări care nu există pentru a justifica continuarea unei agresiuni”, a denunțat Jen Psaki. „Niciun moment Rusia nu a fost ameninţată de NATO sau Ucraina (…) Vom rezista la asta. Avem capacitatea de a ne apăra”, a adăugat ea.
De asemenea, ambasadorul SUA la ONU, Linda Thomas-Greenfield, a declarat că ordinul lui Putin de a pune în alertă forțele nucleare reprezintă o escaladare inacceptabilă.
„Înseamnă că președintele Putin continuă să escaladeze acest război într-un mod total inacceptabil și trebuie să continuăm să-i oprim acțiunile în cel mai puternic mod posibil”, a declarat Thomas-Greenfield, interviu pentru CBS „Face the Nation”.