Cosmin şi Bogdan Rădulescu, doi dintre cei mai importanţi dezvoltatori imobiliari argeşeni, îşi extind proiectul rezidenţial pe care îl construiesc în zona de nord a Bucureştiului, demarat în urmă cu patru ani. În 2019, când au intrat pentru prima dată pe piaţa imobiliară a Capitalei, fraţii Rădulescu au construit un bloc de 49 de apartamente lângă celebrul restaurant Doi Cocoși. Acum, cei doi vor să extindă afacerea şi să construiască alte 146 de apartamente în cadrul proiectului Maia Siseşti.
Noile locuinţe vor fi în două blocuri cu câte cinci etaje fiecare, investiţia urmând să se desfăşoare în continuarea primului bloc din Maia Sisești, pe un teren cu o suprafață de circa 4.500 de metri pătrați – după cum relatează Profit.ro. Complexul este situat în apropiere de staţia de metrou Străuleşti. Cumulat, proiectul va avea la final 195 de apartamente, urmând să fie cel mai mare proiect aflat în portofoliul Maia.
Cosmin și Bogdan Rădulescu au noi proiecte de peste 500 de apartamente
În ultimii 12 ani, frații Rădulescu au construit sub brandul Maia peste 500 de apartamente, cu precădere în Pitești, dar și în Cluj-Napoca, Mamaia și Slatina. De asemenea, dezvoltatorul piteștean mai are în pregătire alte 5 proiecte, cu peste 500 de apartamente în Pitești, Craiova și Cluj-Napoca. În prezent, aceştia au în construcţie cel mai important proiect rezidenţial din Piteşti, Maia Craiovei, un complex cu 178 de apartamente.
În ultimii ani, o serie de antreprenori argeşeni şi-au încercat norocul cu plasamente imobiliare în Capitală. Astfel, după ce Vali Vişoiu, managerul Conarg, a deschis apetitul pentru afaceri imobiliare profitabile în Bucureşti, i-au urmat exemplu şi alţi oameni de afaceri din judeţul nostru, precum Marian Cazacu (TBM Grup), Cătălin Ene și Sorin Mihai Cîrstea (Macro) sau Vasile Dănescu, antreprenorul care a construit recent un superb ansamblu de case şi apartamente în zona restaurantului Magic.
(Sursa foto: Profit.ro)
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
(VIDEO) Corin Boian şi doi „ecologişti” belgieni – în spatele afacerii cu pietriş de la Sălătrucu