Reacții după ce România a ratat aderarea la spațiul Schengen. Cum ne afectează

de | 08.12.2022 18:23 | Anunțuri, După subiect, Național, Politic, Știri

România a ratat și acum aderarea la spațiul Schengen. În perspectiva unei crize economice, mult vehiculate, această ”ratare” se traduce prin prețuri la raft mai mari și cozi la granițele spațiului Schengen. Vom transmite cele mai importante reacții la decizia nefavorabilă referitoare la aderarea României la spațiul Schengen pe măsură ce apar.

În plan național au fost voci care au anunțat că, în cazul refuzului primirii României în spațiul Schengen, acestea vor boicota și astfel nu vor mai prelungi contracte cu firme cu acționariat austriac începând cu data de 1 Ianuarie.

Prețuri mai mari la raft

Aderarea la spațiul Schengen are că efect ridicarea controalelor între frontierele interne ale statelor membre, fiind creată o singură frontieră externă unde controalele se desfășoară conform unui set de reguli în materie de vize, migrație, azil, precum și măsuri referitoare la cooperarea polițienească, judiciară sau vamală. Dreptul la libera circulație în UE pentru cetățenii europeni a fost posibilă la crearea sa în 1995, când controalele la frontiere au fost eliminate în interiorul acestei zone. Deci, aderarea la spațiul Schengen ar fi însemnat eliminarea cozilor la frontiera cu Ungaria și cu Bulgaria, unde oamenii așteaptă, uneori, și câteva ore pentru a trece de controlul de la graniță. Ba mai mult, la intrarea într-o țară din Schengen, transportatorii așteaptă, uneori, ore întregi sau chiar zile, iar această așteptare se regăsește în prețul final de la raft. Peste 1,25 miliarde de călătorii au loc anual în spațiul Schengen. De altfel, aici controalele interne la frontieră au fost eliminate, dar statele membre și-au păstrat dreptul de a reintroduce controale temporare în cazul unor amenințări serioase la adresa politicilor publice sau securității interne. Din anul 2015, în urma crizei migrației, precum și a creșterii amenințărilor teroriste transfrontaliere, mai multe state Schengen au reintrodus astfel de controale. Și pandemia Covid-19 a forțat multe state UE să reintroducă controalele la frontieră.

În spațiul Schengen se impune o cooperarea transfrontalieră, în special prin înființarea serviciilor comune ale poliției, vămii și poliției de frontieră (în cadrul Centrelor, Birourilor, Punctelor comune de contact).

Cine face parte din spațiul Schengen

Spațiul Schengen include 26 de țări: 22 din Uniunea Europeană și 4 din afara acesteia. Cele 26 de țări membre Schengen sunt: Austria, Belgia, Cehia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Italia, Letonia, Lituania, Luxembourg, Malta, Olanda, Polonia, Portugalia, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia și Ungaria. Cele patru țări din afara UE incluse în spațiul Schengen sunt Islanda, Norvegia, Elveția și Liechtenstein. De cealaltă parte, toate țările fac parte din Schengen, cu cinci excepții: Irlanda, care a ales să nu devină membră, și Bulgaria, Croația, Cipru și România. Astăzi, Austria a votat împotriva aderării României la spațiul Schengen în cadrul Consiliului JAI, organizat la Bruxelles, iar Olanda s-a opus aderării Bulgariei și implicit și României, având în vedere că aderarea României și Bulgariei a fost propusă împreună . În schimb, Croația a primit vot favorabil pentru aderarea la Schengen: de la 1 ianuarie cu frontierele terestre, de la 1 martie cu frontiera aeriană.

”România merita să primească un vot favorabil”

Președintele României, Klaus Iohannis, a postat în urmă cu puțin timp, pe pagina sa de Facebook, următorul mesaj: ”Lipsa consensului de astăzi în ceea ce privește aderarea României la Schengen, pe fondul opoziției Austriei, este profund nedreaptă pentru țara noastră și cetățenii români. România merita să primească un vot favorabil. O confirmă datele solide, rezultatele misiunilor recente de evaluare ale statelor membre și instituțiilor europene. Un singur stat membru a ales să ignore aceste realități și să blocheze unanimitatea europeană, în mod inexplicabil și dificil de înțeles pentru întreaga Uniune Europeană. Atitudinea regretabilă și nejustificată a Austriei din cadrul reuniunii de astăzi riscă să afecteze unitatea și coeziunea europene, de care avem atât de multă nevoie mai ales în actualul context geopolitic. România va continua să acționeze cu responsabilitate, hotărâre și bună credință în direcția consolidării securității interne a Uniunii Europene, așa cum a făcut-o și până acum. Mulțumesc tuturor statelor membre și Comisiei Europene care, recunoscând meritele României în securizarea frontierei externe a UE și în consolidarea proiectului european, au susținut aderarea țării noastre. Sprijinul și solidaritatea exprimate azi au fost impresionante, reconfirmând aprecierea de care se bucură România în plan european. Dragi români, România nu se oprește aici! Aderarea la Schengen este obiectivul nostru strategic și nu ne vom opri până nu îl vom atinge”.

România va relua procesul de aderare

Primele reacții după refuzul dat României au început să apară imediat după anunțul votului. Premierul Nicolae Ciucă spune că România va relua procesul de aderare la Spațiul Schengen, după ce candidatura ei a fost respinsă în Consiliul JAI, potrivit digi24: ”În calitate de premier şi cetăţean român aş dori să mulţumesc Comisiei Europene, Parlamentului European, dar şi celor din agenţiile europene care ne-au susţinut vocal pe baza unor fapte şi cifre solide şi care au insinstat să găsim împreună soluţii. Toate statele au fost de acord să ne deschidă porţile pentru Schengen, cu o singură şi nejustificată excepţie, Austria. Unanimitatea nu a fost posibilă pentru că un singur stat membru a refuzat”. Premierul și-a arătat dezamăgirea față de refuzul Austriei, considerându-l nejustificat: „Această decizie a fost bazată pe date pe care România le-a catalogat clar ca fiind profund incorecte. Am recunoscut dificultăţile statelor membre care se află sub presiuni migratorii şi am marşat pe găsirea unor soluţii. Regretăm şi sincer nu înţelegem poziţia inflexibilă adoptată de Austria”. Totodată, acesta a mai spus că „ România va relua procesul de aderare la Schengen. Acesta rămâne obiectivul ţării noastre”.

”Este un moment de cumpănă”

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a spus, potrivit Agerpres: „Este un moment de cumpănă, nu numai pentru România, dar îndrăznesc să spun pentru UE în ansamblul ei. Astăzi, am fost din nou martorii modului în care principiile care stau la baza UE şi creării spaţiului de libertate, securitate şi justiţie, au fost umbrite de interese politice interne ale unui stat membru, şi mă refer la Austria”.

”O poziție ostilă a Austriei față de România”

Preşedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu, a precizat pe pagina sa de Facebook: ”Înteleg clar că avem de a face cu o poziție ostilă a Austriei față de România. Votul de astăzi din Consiliul JAI e bazat pe un dublu-standard flagrant! Este o nedreptate la adresa României. Niciun argument invocat astăzi la JAI, de către Austria, nu a avut o fundamentare serioasă. După 20 de ani de politică, încă nu le-am văzut pe toate. Austria astăzi nu a înțeles nimic despre ce este solidaritatea europeană. Argumentele formulate de România și UE nu au contat pentru partea austriacă. Dar foarte important și îngrijorător e faptul că acest vot al Austriei a creat un precedent periculos la nivelul UE. În care un stat membru nu doar că a votat împotriva unității europene în timp de război, ci a făcut-o și din rațiuni electorale. Comunitatea europeană trebuie să stabilească reguli care pun interesul comun al statelor membre pe primul loc. P.S.: România în Schengen este obiectivul nostru strategic. Și îl vom atinge”.

”Este o rupere de logică”

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a declarat, citat de news.ro, potrivit stiripesurse.ro: ”Este o rupere de logică între ceea ce declarăm, în cadrul UE, şi ceea ce facem. Cred că vor trebui să dea anumite explicaţii şi să suporte anumite consecinţe la nivel european, în primul rând, unde şi România ca şi Austria are un drept de veto. România a considerat astăzi, de exemplu, să nu îşi folosească acest drept de veto împotriva Croaţiei, fiindcă ar fi făcut o nedreptate, ar fi încercat să acopere o nedreptate cu o altă nedreptate. Mă bucur că România nu a făcut acest lucru şi nu a venit cu un drept de veto în ceea ce priveşte Croaţia”. Întrebat dacă România să exercite dreptul de veto în defavoarea Austriei, liderul PSD a spus: „În momentul în care un stat european, la o recomandare a Comisiei Europene, în momentul în care toate celelalte state europene membre au votat conform decizie CE şi un stat european, nejustificat, fiindcă nu există nicio justificare logică în ceea ce a întreprins Austria, atunci este cazul ca şi Austria să se aştepte ca România, la dreptul de veto, să se opună la orice, fără să justifice un astfel de demers”. Totodată acesta a completat că: „Nu poţi să îţi foloseşti dreptul de veto împotriva unui stat european care a îndeplinit absolut toate cerinţele, care este un stat egal ca şi tine în drepturi, în UE, ca să îţi acoperi anumite probleme politice interne. Nu poţi să pui înaintea interesului european, un interes politic minor, din acest punct de vedere, în contextul în care Rusia a atacat nejustificat Ucraina şi toate statele europene trec printr-o criză energetică. Nu ai dreptul să faci acest lucru”.

România îndeplineşte toate criteriile de aderare

Vicepremier în Guvernul Ciucă, liderul UDMR, Kelemen Hunor, a transmis joi, după noua ratare a României de intrare în spațiul Schengen ”O decizie mizerabilă! Astăzi, Consiliul miniştrilor europeni de Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) a respins aderarea României la spaţiul Schengen. Veto-ul Austriei este o atitudine incorectă, imorală, lipsită de argumente solide, arătând un joc politic mizerabil. Da, este o decizie mizerabilă împotriva fiecărui cetăţean român, împotriva tuturor comunităţilor din România, împotriva bunului simţ, împotriva legilor care guvernează libertatea de mişcare în interiorul Uniunii Europene. România, de 11 ani, îndeplineşte toate criteriile de aderare la spaţiul Schengen, are susţinerea tuturor statelor membre, “iar Austria, prin această decizie ipocrită, arată încă o dată că regulile şi valorile comune pot fi încălcate în picioare. România va continua să lupte pentru acest drept, trebuie să facă acest lucru demn, curajos, fără niciun compromis şi fără a ceda la şantajul mizerabil din partea Austriei. În aceste vremuri grele şi complicate trebuie întărită solidaritatea europeană şi nu excluderea. Nu numai România are nevoie de această solidaritate, ci întreaga Uniune Europeană”, a scris pre Facebook vicepremierul Kelemen Hunor.

”Condamnăm atitudinea sfidătoare”

”Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne a respins joi aderarea Bulgariei şi României la spaţiul Schengen, două voturi fiind împotrivă, în condiţiile în care era nevoie de unanimitate. Austria şi Olanda au votat împotrivă, cea din urmă menţionând că se opune doar aderării Bulgariei. Decizia confirmă faptul că Guvernul PSD-PNL, condus de premierul Ciucă, în special ministrul de Externe, Bogdan Aurescu și președintele țării, Klaus Iohannis, nu au știut să negocieze și au fost luați prin surprindere de opoziția Austriei. Obiectivul de țară, pe care în urmă cu doar câteva săptămâni ne asigurau că nu îl vor rata, iată că este doar un vis frumos pentru românii care sperau să scape de cozile din vamă. În același timp, condamnăm atitudinea sfidătoare și incorectă a cancelarului austriac, Karl Nehammer, care a venit cu argumente ridicole împotriva României, demontate ușor de datele oficiale privind migrația ilegală. Mai mult, din 2011 România îndeplinește condițiile tehnice pentru aderarea la spațiul Schengen. Amintim că, de la începerea invaziei ruse în Ucraina, românii i-au primit cu brațele deschise și i-au ajutat necondiționat pe ucrainenii care fugeau de ororile războiului- dovedind că solidaritatea și empatia nu au granițe. Prin această decizie nedreaptă, reprezentanții Austriei fac jocurile Rusiei, contribuind la propagarea euroscepticismului, într-o perioadă în care Uniunea Europeană are nevoie mai mult ca oricând de solidaritate și unitate”, se arată în comunicatul transmis de către departamentul de comunicare al Forța Dreptei Argeș.

Știre în curs de actualizare.

Foto descriptiv. Sursa foto: adevarul.ro.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro.

România NU intră în Schengen! Austria a votat împotrivă

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare: