anchetaonline.ro

Record pentru Brâncuși: „Danaïde”a fost vândută cu 107,6 milioane de dolari

de | 19.05.2026 19:43 | Eveniment, Național

Un minut și 24 de secunde. Atât a durat adjudecarea pentru spectaculoasa sculptură „Danaïde” a lui Constantin Brâncuși, una dintre cele mai importante lucrări ale artei moderne, potrivit observatornews.ro

Sculptura a fost vândută aseară, la licitația organizată de casa Christie’s la New York.

Realizată de Brâncuși în anul 1913, „Danaïde” este un cap din bronz cu patină maro și foiță de aur.

Lucrarea a depășit semnificativ estimările inițiale și a devenit a doua cea mai scumpă sculptură adjudecată vreodată la licitație. Recordul absolut rămâne deținut de sculptura lui Alberto Giacometti, „Omul care arată cu degetul”, vândută în 2015 pentru 141,3 milioane de dolari.

Lucrarea a fost promovată și de actrița Nicole Kidman, care a vizitat sediul Christie’s din New York.

Recordul anterior pentru o lucrare realizată de Brâncuși data din 2018, când „La jeune fille sophistiquée” (Portrait de Nancy Cunard) s-a vândut cu 71,2 milioane de dolari.

Recorduri și pentru alți artiști la licitația de aseară, de la New York. „Number 7A, 1948” de Jackson Pollock a fost vândută pentru 181,2 milioane de dolari, „No. 15 (Two Greens and Red Stripe)” de Mark Rothko pentru 98,4 milioane de dolari, iar „Portrait de Madame K.” de Joan Miró pentru 53,5 milioane de dolari.

Potrivit Christie’s , licitația de aseară a atras ofertanți din întreaga lume, bătăliile pentru adjudecare dându-se în direct în sală, prin telefon și online. Interesul masiv a fost anticipat de expoziția de zece zile premergătoare evenimentului, care a atras aproape 20.000 de vizitatori la sediul Christie’s din Rockefeller Center – un record absolut de audiență pentru o singură expoziție de previzualizare.

​Licitația a fost condusă de celebrii comisari Adrien Meyer (Global Head of Private Sales) și David Kleiweg de Zwaan (SVP, International Specialist), aceștia operând de la un pupitru din stejar nou-nouț. Obiectul a fost realizat manual de celebrul designer Sir Jony Ive și echipa sa de la LoveFrom, special pentru a marca cea de-a 260-a aniversare a casei Christie’s din acest an.

Sursă foto: Christie’s 

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: 

Nicole Kidman, fascinată de sculptura „Danaïde” a lui Constantin Brâncuși

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: