Regulamentul pentru organizarea și funcționarea Registrului Național de Publicitate Mobiliară a fost aprobat

de | 12.11.2023 10:12 | Național, Administrație

În ultima ședință de Guvern a fost aprobat Regulamentul privind organizarea și funcționarea Registrului National de Publicitate Mobiliară, fiind întregit, astfel, cadrul legal în materia publicității mobiliare, potrivit informării publicate de Ministerul Justiției.

Registrul asigură înregistrarea ipotecilor mobiliare și a altor acte și fapte juridice, contribuind la siguranța circuitului civil prin efectuarea publicității acestora și asigurarea priorității în caz de executare silită.  Registrul pune la dispoziția publicului informații actualizate privind ipotecile mobiliare și stabilește în mod eficient prioritatea între mai multe ipoteci care grevează același bun, reducând astfel riscul de credit pentru creditori, ceea ce se reflectă în costuri mai mici ale finanțărilor.

Consultarea, vizualizarea și tipărirea informațiilor direct și gratuit

Sub acest aspect, este de menționat că, spre deosebire de alte registre care nu permit accesul publicului la informații decât pe baza unei cereri a solicitantului adresată entității respective și, eventual, plata unui tarif pentru eliberarea informațiilor, Registrul Național de Publicitate Mobiliară permite publicului, cu respectarea normelor privind protecția datelor cu caracter personal, consultarea, vizualizarea și tipărirea informațiilor direct și gratuit, timp de 7 zile pe săptămână, 24 de ore pe zi, de pe site-urile oficiale: mj.rnpm.ro sau co.rnpm.ro, potrivit sursei citate.

”Actul normativ este rezultatul unor ample consultări realizate de Ministerul Justiției cu toți operatorii autorizați și de drept ai Registrului Național de Publicitate Mobiliară, în vederea identificării celor mai bune soluții pentru organizarea și funcționarea Registrului, precum și pentru îmbunătățirea activității de operare în Registru, ca premise pentru facilitarea accesului cetățenilor și agenților economici la finanțare. Noul act normativ actualizează reglementarea în vigoare în raport cu modificările operate la nivelul legislației primare și clarifică aspecte care ridicau probleme de interpretare și aplicare”, potrivit informării MInisterului Justiției. Ca noutate, se evidențiază reglementarea mai riguroasă a procedurii de aprobare, modificare și avizare a aplicațiilor de către Ministerul Justiției, în calitate de Autoritate de Supraveghere, după testarea și avizarea funcționalității software și auditarea din punct de vedere tehnic și al securității tehnologiei informației.

Foto descriptiv. Sursă foto: gov.ro.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Ion Mînzînă: ”Veteranii de război sunt un exemplu pentru noi toți”

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Ministerul Justiţiei