Remus Brăguţă, antreprenor: De 20 de ani, fac ceea ce îmi place! Dacă ar fi să o iau de la capăt, tot consultanță aș alege!

de | 14.02.2024 12:00 | Din ediția tipărită, Județean, Lifestyle

Remus Brăguţă se numără printre antreprenorii-specialişti, adică acei oameni de afaceri care au reuşit să facă un business de succes fix în domeniul în care s-au perfecţionat din punct de vedere profesional. Sau – analizând în sens invers – au reuşit să îşi transforme pasiunea şi educaţia într-o afacere respectată. Una pe care o iubește, dar deloc apropiată de ceea ce credea în tinerețe că va face în viață.

Activitatea mea profesională actuală  nu are nicio legătură cu ceea ce visam când eram copil. Atunci îmi doream o carieră sportivă, pentru că mi-a plăcut foarte mult fotbalul.”, mărturisește domnia-sa.

Consultanţa este însă domeniul în care tânărul antreprenor a ales să performeze şi în care a şi reuşit să o facă, sporind de la an la an numărul beneficiarilor pentru care atrage fonduri şi pe care îi conduce pe drumul atractiv, dar extrem de greoi al finanţărilor externe.

Nu a existat un moment de răscruce în traseul meu. De 20 de ani, fac ceea ce îmi place. Dacă ar fi să o iau de la capăt, tot consultanță aș alege! Iubesc ceea ce fac.”, povesteşte  cu pasiune  domnia-sa despre acest domeniu care şi-a câştigat greu locul şi importanţa pe piaţa de business din România.

De altfel, generația  mea s-a confruntat cu multe provocări pentru a putea reuși. Aș enumera, ca exemplu, nevoia de adaptare rapidă la schimbările tehnologice, gestionarea echilibrului între viața profesională și personală și abordarea diversității și incluziunii în mediul de lucru.”

Un domeniu relativ nou, dar plin de provocări, greutăţi şi misiuni care, câteodată, par imposibile. Cu tenacitate şi răbdare, cu seriozitate şi aplecare către nevoile beneficiarilor săi, cu disponibilitate de a învăţa permanent şi cu o capacitate mare de adaptare a gestionat Remus Brăguţă toate aceste misiuni. Misiuni devenite proiecte, proiecte devenite investiţii importante, edilitare sau private.

Este greu să-mi identific singur calitățile. Tind să cred că seriozitatea, perseverența și buna comunicare cu oamenii sunt câteva dintre atuurile care m-au ajutat în cariera mea.“, menționează domnia-sa.

Pentru a reuşi, Remus Brăguţă a acţionat permanent cu determinare și cu dorinţa de a-și ajuta cu adevărat beneficiarii și de a fructifica fiecare oportunitate de finanțare. A existat însă și un preț pentru asta:

Având în vedere faptul că serviciul meu nu îmi permite să mai am timp pentru pasiuni și micile plăceri, toate acestea au trecut în plan secundar.“

Remus Brăguţă priveşte, în ciuda acestor greutăţi, cu optimism către 2024 şi simte că, în sfârşit, culege roadele seriozităţii demonstrate în timp, profesionalismului şi bunei reputaţii:

Sunt foarte încrezător, având în vedere ca suntem la începutul perioadei de finanțare 2023-2027. Sunt multe surse de finanțare și, mai ales, văd un interes mare din partea potențialilor beneficiari, fie că sunt privați, fie autorități publice. Și aici nu mă refer doar la județul Argeș. Sunt solicitat pentru proiecte în multe județe din țară.“, povesteşte, cu entuziasm, domnia-sa.

 

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Ana-Maria Sabie, antreprenor: Un om de calitate este capabil să își deplaseze atenția dinspre el spre exterior!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Remus Brăguță