Reprezentanții mediului de afaceri au fost puși față în față cu autoritățile locale, județene și cu parlamentarii argeșeni. Întâlnirea pe teme economice a fost organizată de către Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Argeș, fiind a doua reuniune de acest tip, cu discuții constructive pe teme de interes pentru economia județului și zona administrativă. Printre subiectele discutate intens s-au numărat infrastructura rutieră, transportul interurban în zona metropolitană, atât prin autobuze, cât și printr-un tren între Mioveni și Pitești, parcul industrial, exploatarea potențialului turistic.
„Ambiția noastră este de a transforma Transfăgărășanul într-un drum de importanță turistică!”
La capitolul drumuri, deputatul PSD, Simona Bucura-Oprescu, i-a informat pe cei prezenți că sunt sume generoase și proiecte din fonduri nerambursabile alocate pentru acest segment. „Pe partea de drumuri naționale, împreună cu colegii noștri, de la intrarea la guvernare, nu am avut săptămână în care să nu mergem la Ministerul Transporturilor, CNAIR și la DRDP, pentru a fi în permanență foarte atenți la cum evoluează lucrurile pe care ne-am propus să le facem. Rezultatele sunt următoarele. La sfârșitul anului trecut s-a făcut public Programul de Investiții al Ministerului Transportului și, în mod oficial, vă spun că avem noi obiective de investiții mari, trecute în acest program. Toate acestea au fost făcute în echipă. Pentru infrastructura existentă, avem o creștere de trei ori a bugetului, față de anul precedent, aceștia fiind bani pentru reparații și reabilitări pentru drumuri naționale. Nu vă ascund ambiția noastră de a transforma Transfăgărășanul într-un drum de importanță turistică.”, a explicat deputatul Simona Bucura-Oprescu. La capitolul obiective noi, domnia sa s-a referit la drumul expres A1-Pitești-Mioveni, care va fi extins cu 5 km pentru o centură a Mioveniului, la drumul de legătură A1-Tigveni-Rm. Vâlcea, reabilitarea Transfăgărășanului, centurile ocolitoare ale Câmpulungului și ale Curții de Argeș și drumul expres Mioveni – Câmpulung Muscel.
A fost atins din nou subiectul turismului și al potențialului uriaș pe care județul Argeș îl are în acest domeniu – de la Transfăgărășan, domeniul schiabil din nordul Argeșului și până la drumul celor „3 capitale istorice – Câmpulung-Curtea de Argeș-Târgoviște”, investiții care, odată realizate, ar putea să pună Argeșul pe primele locuri în țară și în Europa în ceea ce provește turismul.
Reprezentanții industriei de automobile și de automotive au nevoie de sprijin și după ridicarea stării de urgență
Criza pandemică a adus cu sine o altă criză în industria auto, aceea a microprocesoarelor. Aceasta a pus de mai multe ori producția auto în stand-by, afectându-i și pe producătorii de componente din lanțul automotivelor. Cum nu se întrevede o rezolvare în viitorul apropiat al acestei lipse de tranzistori, reprezentanții GIC și Dacia au solicitat parlamentarilor prezenți să facă demersuri pentru a continua măsurile de sprijin, respectiv subvenționarea de către stat a timpului redus de muncă și după încetarea stării de alertă.
Din partea CCIA Argeș au participat președintele George Caval, vicepreședinții Ion Brănescu și Nichita Sandu. Din zona de business au fost prezenți și au luat cuvântul directorul general al Grupului Industrial Componente, Silviu Badea, directorul adjunct Afaceri Publice Dacia, Iulian Albu, managerul New Design Composite, Olimpia Doru, și directorul producție Sisteme Producție Cablaje, Alin Andreescu. Au răspuns invitației CCIA Argeș și au participat la întâlnire Vlad Niculae Ștefan, secretar de stat în Ministerul Dezvoltării, și Cantemir Ciurea-Ercău, președintele Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare.
În încheiere, președintele CCIA Argeș, George Caval, a cerut sprijin pentru o lege a lobbyului și a salutat deschiderea pentru dialog a tuturor participanților și nota constructivă în care s-au desfășurat discuțiile. În asentimentul tuturor participanților, s-a propus ca acest gen de reuniune să se facă cu o frecvență mai mare, pentru a putea să se urmărească mai bine evoluția și stadiul de realizare a proiectelor propuse.