UPDATE, ora 22:50
Fetița de 7 ani dispărută în zona comunei Șuici a fost găsită, potrivit informațiilor transmise de șeful Salvamont Argeș, Cristian Toma.
Conform surselor noastre, fetița fusese lăsată în grija bunicii. Părinții erau plecați la cules de porumb, iar copila se afla împreună cu bunica în zona respectivă. La un moment dat, femeia a plecat să aducă ceva de mâncare, iar când s-a întors nu a mai găsit-o pe fetiță.
Copila s-ar fi îndepărtat singură și a ajuns în pădure. Sătenii au început să o caute încă de la ora 16:00, iar în cele din urmă au găsit-o la aproximativ 3 kilometri de locul în care se aflau forțele MAI mobilizate în operațiune.
La căutări au participat mai multe echipe, inclusiv salvamontiștii argeșeni, care au venit cu doi salvatori și o dronă pentru verificarea zonelor greu accesibile.
Din fericire, fetița este bine și a fost preluată de autorități pentru a fi evaluată medical.
UPDATE, ora 22:10
Căutările pentru fetița de 7 ani dispărută în zona comunei Șuici continuă. La solicitarea Poliției Municipiului Curtea de Argeș, în operațiune au intrat și salvamontiștii argeșeni.
Salvamont Argeș participă la căutări cu doi salvatori montani și o dronă, care este folosită pentru verificarea zonelor greu accesibile.
Salvatorii s-au alăturat celorlalte echipe aflate deja în teren. Căutările se concentrează în continuare pe găsirea cât mai rapidă a copilului.
Salvatorii montani se alătură celorlalte structuri implicate în operațiune, toate eforturile fiind concentrate pentru găsirea cât mai rapidă a copilului.Sperăm ca fetița să fie găsită cât mai repede și în siguranță!”, au transmis, vineri seara, reprezentanții Salvamont Argeș.
Alertă maximă în județul Argeș, după ce o fetiță de 7 ani, din comuna Șuici, a fost dată dispărută. Minora a plecat de la domiciliu, vineri, 2 octombrie, fără să mai revină. Familia este disperată și a alertat poliția.
Fetiță dată dispărută în Argeș
Pentru găsirea fetiței, autoritățile au emis un mesaj RO-Alert. Tudor Maya Elena, are 1,30 metri înălțime, păr șaten și ochi căprui.

Nu se cunosc articolele vestimentare pe care le purta la momentul plecării. Poliția face apel la persoanele care au informații despre copil să anunțe de urgență autoritățile.
Cei care dețin detalii cu privire la dispariție sunt rugați să sune la 112 sau să meargă la cea mai apropiată secție de poliție.


























