Rămasă fără bani, o româncă în vârstă de 63 de ani, a încercat să jefuiască un oficiu poștal din Italia.
Tentativa de jaf a avut loc la oficiul poștal din via Guala din Caluso.
Incidentul a avut loc luni dimineață, iar femeia ar fi recurs la acest gest din disperare, deoarece nu mai avea bani de chirie, potrivit Torino Cronaca.
Cu fața acoperită de o mască, românca a mers în fața unui ghișeu, având în mână un cuțit, și a amenințat-o pe angajata poștei, printr-un bilet, că va da foc la tot, dacă nu îi dă banii.
Dați-mi banii sau dau foc la tot!”, este mesajul scris pe bilet.
Angajata a avut un moment de inspirație și i-a spus româncei să meargă la alt ghișeu pentru că acolo sunt banii.
O mișcare inteligentă care i-a permis directorului oficiului poștal să iasă din clădire și să ceară ajutor de la secția de poliție vecină.
La fața locului au intervenit imediat carabinierii, care au reușit să o imobilizeze și să o dezarmeze pe femeie.
Potrivit sursei citate, în geanta pe care o purta se aflau două recipiente cu benzină pe care susține că voia să le folosească pentru a da foc oficiului poștal dacă nu obținea ceea ce își dorea.
Femeia a avut un moment de disperare, care, din păcate, s-ar fi putut transforma într-o tragedie.
Gestul extrem a costat-o scump pe româncă, care a fost arestată și transferată la secția pentru femei a închisorii din Torino.
sursă foto libertatea.ro
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Un tânăr din Recea i-a împrumutat mașina unui prieten fără permis de conducere