România a câștigat un proces important la Tribunalul UE. Sunt la mijloc milioane de euro 

de | 18.01.2023 20:16 | Știri, După subiect, Economic, Național

Ministerul Agriculturii a venit cu o veste bună: Tribunalul Uniunii Europene a dat câștig de cauză României într-o acțiune inițiată de țara noastră privind anularea unei decizii a Comisiei prin care se aplicaseră statului român corecții financiare de peste 18,7 milioane de euro.

Procesul în acest dosar a fost inițiat de România care a vizat anularea unei decizii a Comisiei Europene prin care au fost aplicate statului român corecții financiare în cuantum de 18.717.475,08 euro, pentru plăți efectuate în favoarea bunăstării porcinelor în anii financiari 2017-2019 din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2007-2013. În urma demersului în fața instanței UE, aceasta a dat câștig de cauză României și a anulat decizia atacată în ceea ce privește întreaga sumă de 18.717.475,08 euro.

Hotărârea poate fi atacată cu recurs la Curtea de Justiție a UE

”Hotărârea obținută este rezultatul foarte bunei colaborări dintre Ministerul Afacerilor Externe și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Reprezentarea juridică a statului român în cauza T-33/21 a fost asigurată de Ministerul Afacerilor Externe prin Agentul Guvernamental pentru Curtea de Justiție a Uniunii Europene. Echipa de juriști implicată a fost alcătuită din Emilia Gane, agent guvernamental, Loredana Bațagoi, șef al Serviciului Contencios UE, și Oana-Cătălina Ichim, diplomat, experții Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale asigurând sprijinul tehnic în vederea pregătirii argumentației juridice a României”, se arată în comunicatul de presă transmis de Ministerul Agriculturii. Hotărârea Tribunalului UE nu este definitivă. Ea poate fi atacată cu recurs la Curtea de Justiție a Uniunii Europene.

Foto descriptiv. Sursă foto: opiniatimisoarei.ro.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Termen limită pentru agricultori! Cererile se pot depune până la 31 ianuarie 2023

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Ministerul Agriculturii