Pacienศii asiguraศi din Romรขnia vor putea beneficia, รฎn curรขnd, de dreptul la o a doua opinie medicalฤ plฤtitฤ de sistemul de asigurฤri de sฤnฤtate, dupฤ ce Camera Deputaศilor a adoptat, astฤzi, un proiect de lege care modificฤ Legea drepturilor pacientului. Iniศiativa a trecut cu 284 de voturi โpentruโ, un vot โcontraโ ศi o abศinere ศi urmeazฤ sฤ fie trimisฤ preศedintelui Romรขniei pentru promulgare.
Noua prevedere este gรขnditฤ รฎn special pentru situaศiile medicale sensibile, precum diagnosticele severe, intervenศiile chirurgicale sau tratamentele dificile. Pacientul va putea consulta un alt specialist pentru confirmarea diagnosticului sau pentru o evaluare suplimentarฤ a opศiunilor de tratament, fฤrฤ a fi nevoit sฤ suporte costuri suplimentare.
(…) Prin completarea legii cu prevederea care garanteazฤ pacienศilor asiguraศi prin CNAS dreptul la o a doua opinie medicalฤ, se urmฤreลte consolidarea รฎncrederii รฎn actul medical ลi sprijinirea unei decizii informate privind diagnosticul ลi opศiunile terapeutice. Dreptul la a doua opinie este o practicฤ internaศionalฤ recunoscutฤ, care permite pacientului sฤ consulte un alt
specialist pe baza investigaศiilor deja efectuate sau a unora suplimentare, fฤrฤ a fi nevoit sฤ reporneascฤ รฎntregul proces. Aceastฤ mฤsurฤ oferฤ o plasฤ de siguranศฤ pentru pacienศi, รฎn special รฎn cazurile complexe sau cรขnd existฤ incertitudini subiective sau obiective รฎn privinศa diagnosticului ori tratamentului propus.โ, ย se aratฤ รฎn iniศiativa legislativฤ.
Proiectul introduce ศi obligaศia medicului curant de a direcศiona ศi programa pacientul la urmฤtoarea consultaศie sau investigaศie necesarฤ, pentru a reduce timpii de aศteptare ศi blocajele birocratice. รn prezent, mulศi bolnavi sunt nevoiศi sฤ รฎศi gestioneze singuri parcursul medical, ceea ce duce frecvent la รฎntรขrzieri รฎn diagnostic ศi tratament.
Potrivit expunerii de motive, modificฤrile urmฤresc sฤ asigure acces echitabil ศi continuu la servicii medicale de calitate, dar ศi sฤ apropie legislaศia romรขneascฤ de standardele europene privind drepturile pacienศilor.
Prezenta propunere legislativฤ are ca scop completarea cadrului normativ existent privind drepturile pacientului, รฎn vederea asigurฤrii unui acces echitabil, continuu ศi eficient la servicii medicale de calitate, รฎn special รฎn contextul procesului de stabilire a diagnosticului.
Prin introducerea alineatului (2) la articolul 4 din lege, se instituie obligaศia medicului curant de a direcศiona ลi programa pacientul la urmฤtoarea consultaศie sau investigaศie necesarฤ.
Aceastฤ mฤsurฤ vine รฎn sprijinul pacienศilor, reducรขnd timpul de aลteptare ลi incertitudinile รฎn parcursul diagnostic ลi contribuind la o mai bunฤ coordonare a actului medical. รn practicฤ, mulศi pacienศi se confruntฤ cu dificultฤศi รฎn accesarea etapelor urmฤtoare din procesul medical, fiind nevoiศi sฤ navigheze singuri prin sistem, ceea ce duce adesea la รฎntรขrzieri รฎn diagnosticare ลi tratament.โ,ย se aratฤ รฎn iniศiativa legislativฤ.
Sursฤ foto: Formare Medicalฤ
Citiศi, de asemenea, pe anchetaonline.ro























