Salarii mai mari pentru acești bugetari! Vor primi peste 9.000 de lei

de | 21.12.2022 13:05 | După locație, După subiect, Economic, Național, Știri

O categorie de angajați ar putea primi mai mulți bani, potrivit unui proiect de lege care prevede majorarea salariilor funcționarilor din toate prefecturile din țară.

Mai exact, conform proiectului legislativ, funcțiile publice din cadrul Instituției Prefectului ar putea deveni funcții publice de stat, în loc de funcții publice teritoriale, așa cum sunt la ora actuală. Astfel, acești angajați ar putea fi încadrați într-o altă grilă salarială.

Un director general de prefectură ar putea primi un salariu de bază de 9.283 de lei, iar un director general adjunct de 8.678. Și referentii vor avea lefurile mărite, dacă proiectul de lege va fi aprobat, urmând ca salariile lor să ajungă la suma de 3.950 de lei.

Potrivit Antena 3, impactul asupra bugetului ar fi de 4.300.000 de lei pe an.

Amintim că și personalul care gestionează fondurile europene din programele operaţionale aferente perioadei de programare 2021 – 2027, cât şi PNRR, va beneficia de o majorare salarială de la 35% la 50%.

Această măsură este necesară pentru stimularea personalului care gestionează programele operaţionale aferente perioadei de programare 2021 – 2027, cât şi PNRR, în vederea realizării investiţiilor cuprinse în PNRR şi pentru a asigura un aparat de lucru suficient de adecvat care să asigure îndeplinirea celor 507 jaloane până la data de 31 august 2026”, se arată în comunicat, potrivit Digi24.

Foto descriptiv a1.ro

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Vouchere sociale – Veste bună! Intră pe card banii pentru tranșa 4!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-maria-tomescu/" target="_self">Ana Maria Tomescu</a>

Articol scris de Ana Maria Tomescu

Editor și autor de content media, cu 6 ani de experiență în presa online, autor a peste 5000 de titluri, specialist PR și social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, cu master în Științele Comunicării.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: