Administrația locală din Pitești anunță că începând cu luna februarie, colectarea deșeurilor reziduale de pe strada Dumitru Brătianu se va efectua în fiecare zi de joi a săptămânii, următoarea zi de colectare fiind joi, 1 februarie.
Deșeurile reziduale sunt deșeurile nevalorificabile colectate separat. Exemple de deșeuri reziduale: resturi de carne şi peşte, gătite sau proaspete; resturi de produse lactate (lapte, smântână, brânză, iaurt, unt, frişcă); ouă întregi; excremente ale animalelor de companie; scutece/tampoane; cenuşă de la sobe (dacă se ard şi cărbuni); conţinutul sacului de la aspirator; mucuri de ţigări; veselă din porţelan etc.
Dacă, în timpul procesului de ridicare a pubelelor, se găsesc depozitate, în interiorul acestora, alte categorii de deșeuri în afară de fracția pentru care se face colectarea, acestea rămân neridicate de către echipajele de salubritate. Colectarea separată a deșeurilor este obligație legală pentru toți cetățenii! Pentru orice informații suplimentare sau sesizări, adresați-vă operatorului, prin: dispecerat: 0248/636535, fax: 0248/215308, e-mail: salubritate@gmail.com.
Sursă foto: Facebook Primăria Municipiului Pitești
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Bani de la Guvern pentru finalizarea unor obiective de investiții