Pe 5 decembrie, în fiecare an, este marcată Ziua Internaţională a Voluntarilor (International Volunteer Day – IVD).
Oamenii care aleg voluntariatul își dedică timpul și energia pentru a salva vieți și pentru a participa la activități cu rol în dezvoltarea unei societăți tot mai sigură.
„Salvatorii din pasiune”- sărbătoriți de pompierii argeșeni
Un exemplu strălucitor al acestui spirit altruist se reflectă în activitatea a peste 400 de voluntari implicați în subunitățile de intervenție ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Argeș
Voluntarii programului „Salvator din pasiune” din cadrul ISU Argeș ne-au dovedit că sunt oameni dedicați și pășesc alături de noi în misiuni care implică mult curaj, sacrificiu, devotament și stăpânire de sine.
Printre cei peste 7.700 de voluntari ai programului la nivel național, peste 400 au fost pregătiți la instituția noastră și ne bucurăm să ducem mai departe motto-ul: „Cine salvează o viață, salvează o lume întreagă.”, transmite ISU Argeș
Acești voluntari reprezintă un sprijin esențial pentru pompierii militari, contribuind la funcționarea și eficacitatea operațiunilor de intervenție în situații de urgență. Fie că este vorba despre acordarea primului ajutor calificat sau despre implicarea în eforturile de stingere a incendiilor, ei sunt pregătiți să intervină în orice moment și în fața oricărei provocări.
Cu prilejul acestei zile, conducerea ISU Argeș, alături de Serviciul Pregătire pentru Interventie și Reziliența Comunității au transmis mulțumiri tuturor voluntarilor pentru exemplul pe care îl dau oamenilor și i-au felicitat pentru activitatea desfășurată, iar pentru câțiva dintre aceștia au acordat și diplome de merit.
Pe această cale, felicităm toți voluntarii pentru tot ceea ce fac, ajutându-și semenii.
LA MULȚI ANI!”, adaugă ISU Argeș
Foto: ISU Argeș
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Au crescut înmatriculările de mașini noi, în primele 11 luni ale anului! Dacia, tot pe primul loc