Un tânăr de 22 de ani, din Moșoaia, a fost reținut pentru 24 de ore, în urma unui scandal ce a avut loc într-un local din Pitești.
Potrivit cercetărilor efectuate de polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale Pitești, incidentul nefericit s-a petrecut în noaptea de 13 spre 14 iulie.
În timp ce se aflau în local, pe fondul unui conflict spontan, tânărul din Moșoaia ar fi lovit o altă persoană, cu un pahar.
Oamenii legii au continuat cercetările, iar în cursul zilei de ieri, 3 august, în urma administrării probatoriului, băiatul a fost reținut pentru 24 de ore.
Astăzi, el va fi dus în fața Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
foto descriptiv
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Momente de panică în Pitești! Un apartament a fost cuprins de flăcări