Program Schumann și Schubert la Filarmonica Pitești, joi, 21 septembrie

de | 18.09.2023 11:25 | Pitești, Lifestyle

Joi, 21 septembrie Filarmonica Pitești organizează la Centrul Multifuncțional, un nou concert simfonic. Acesta va avea loc de la ora 19.00.

Pe scenă, alături de orchestra simfonică a instituției dirijată de Alexandru Ganea, va urca violoncelista Izabela Ghergu.

Programul va cuprinde:  R. Schumann – Concertul pentru violoncel și orchestră în la minor și F. Schubert – Simfonia a 6 – a în Do Major.

Alexandru Ganea la

Alexandru Ganea a absolvit Academia de Muzică, Facultatea de Interpretare Muzicală, specializări vioară şi muzică de cameră, şi Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, Facultatea de Compoziţie, Muzicologie şi Dirijat, specialitatea dirijat orchestră, clasa Dumitru Goia. Tot la Academia de Muzică a finalizat studiile de master la vioară şi muzică de cameră şi de perfecţionare dirijat orchestră cu Sabin Pautza.  Acesta este doctor în muzică al Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti iar în prezent, este conferenţiar universitar şi dirijor al Orchestrei Simfonice „Universitaria” a U.N.M.B. A colaborat cu filarmonicile din Iaşi, Sibiu, Braşov, Târgu Mureş, Botoşani, Craiova, Chişinău, Giurgiu, Târgovişte, Ploieşti, Râmnicu Vâlcea, Bacău. Între 2008 şi 2012 a fost dirijor al Filarmonicii Piteşti, unde este invitat ca dirijor permanent. Alexandru Ganea a colaborat cu soliști de renume, dintre aceștia menționându-i pe Valentin Gheorghiu, Florin Croitoru, Gabriel Croitoru, Alexandru Tomescu, Marin Cazacu, Răzvan Suma, Ivan Roncea, Ion Bogdan Ștefănescu.

la Izabela Gherghu

Izabela Ghergu a început studiul violoncelului la șapte ani în orașul său natal, Târgoviște. În 2021 aceasta a absolvit Universitatea Națională de Muzică din București la clasa profesorului Marin Cazacu, în prezent fiind studentă la master. Izabela este membră a Orchestrei Române de Tineret și a Ansamblului Violoncellissimo, alături de care susține numeroase turnee naționale și internaționale. Aceasta a participat la masterclassuri de specialitate cu violonceliști de renume precum: Mihai Marica, Denis Severin, Atanas Krastev, Ion Storojenco, Reinhard Latzko. A concertat alături de filarmonicile din Râmnicu Vâlcea și  Brașov, Camerata Regală, Orchestra Fundației Regale Margareta a României, Orchestra KamerArt și Orchestra Colegiului Național de Arte „Dinu Lipatti”.

Cei interesai pot achiziționa bilete de pe www.bilete.ro dar și de la casa de bilete a instituției. În ceea ce privește prețul biletelor acestea diferă, 40 de lei sau 30 de lei, în funcție de categoria locului.

De precizat că elevii, studenții și pensionarii beneficiază de reducerile aferente.

 

Foto: Filarmonica Pitesti.

 


Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Bilete la concertul Vița de Vie Simfonic, la Filarmonica Pitești

 

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Filarmonica Pitești