Primăria Orașului Costești invită comunitatea la un nou eveniment de excepție.

Primăria Orașului Costești organizează un nou eveniment dedicat comunității, ce va avea loc vineri, 31 iulie, începând cu ora 21:00, în zona de picnic și agrement „Gura Scroafei”.
Participanții sunt invitați să se bucure de o seară specială, petrecută în aer liber, într-o atmosferă plină de muzică, energie și bună dispoziție.
Atmosfera va fi întreținută de formația PACT Orkestra, care va susține un program artistic variat, pregătit pentru publicul de toate vârstele.
La fel ca evenimentul desfășurat în data de 17 iulie, această manifestare este organizată cu sprijinul sponsorilor, fiind oferită comunității prin implicarea și susținerea acestora.
Reprezentanții Primăriei Orașului Costești îi invită pe toți cetățenii să participe în număr cât mai mare și să petreacă împreună o seară plăcută, într-un cadru relaxant și prietenos.
„Vă așteptăm în număr cât mai mare să petrecem împreună o seară frumoasă, în aer liber!”, transmit organizatorii.
Foto: Facebook Primăria Orașului Costești, Argeș


























