Senatul a adoptat. Guvernul, abilitat să emită ordonanţe simple în vacanţa parlamentară

de | 04.12.2023 19:27 | Administrație, Național

Astăzi, Senatul a adoptat cu 61 de voturi „pentru”, 17 „împotrivă” şi 14 abţineri proiectul prin care Guvernul este abilitat să emită ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice, în perioada cuprinsă între încheierea celei de-a doua sesiuni ordinare a anului 2023 şi până la reluarea lucrărilor Parlamentului, în prima sesiune ordinară a anului 2024.

Astfel, domeniile de reglementare pentru care Executivul poate să emită ordonanţe în vacanţa parlamentară sunt: finanţe şi economie; dezvoltare, lucrări publice şi administraţie; muncă şi solidaritate socială; afaceri interne; sănătate;agricultură; transporturi şi infrastructură; cultură; investiţii şi proiecte europene; prorogarea sau modificarea unor termene prevăzute în acte normative cu putere de lege. Actul normativ prevede ca ordonanţele emise de Guvern să fie înaintate spre aprobare Parlamentului, potrivit procedurii legislative, până la reluarea lucrărilor Legislativului, în prima sesiune ordinară a anului 2024. Nerespectarea termenului atrage încetarea efectelor ordonanţei. Senatul a fost prima cameră sesizată.

Foto descriptiv. Sursă foto: Facebook Sensul României

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Proiectul a fost adoptat de Senat. Registrul unic al asociațiilor și fundațiilor, tot mai aproape

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Senatul României

Ultimele articole