Sexul în afara căsătoriei- pedepsit cu închisoarea! Țara în care legea a fost adoptată

de | 11.12.2022 08:32 | Știri, După subiect, Lifestyle

  • Chiar și turiștii pot fi arestați!

Sexul în afara căsătoriei poate fi pedepsit cu închisoarea, potrivit unei legi care a fost aprobată marți, 6 decembrie, în Indonezia.

Această măsură îi vizează inclusiv pe străini, turiștii care vin să petreacă vacanțele în una din cele mai căutate destinații din lume fiind și ei vizați.

Cei care nu respectă legea și au relații intime înainte de căsătorie riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la un an.

Pentru a se aplica măsura, trebuie să existe plângeri din partea îndreptățită a soției ori soțului. De asemenea, legea oferă dreptul și părinților persoanelor necăsătorite să îi denunțe pe făptași.

Însă, codul nu se va aplica imediat, ci în maxim trei ani, când se va face trecerea de la vechiul cod la cel nou.

Grupurile pentru drepturile omului nu sunt de acord cu aceste modificări și denunță o încălcare a libertăților civile:

Am încercat să facem tot ce ne stă în putință pentru a ține cont de problemele importante și de diferitele opinii care au fost dezbătute. Cu toate acestea, este timpul să luăm o decizie istorică privind modificarea codului penal și să lăsăm în urmă codul penal colonial pe care l-am moștenit”, a transmis Yasonna Laoly, ministrul Legilor și Drepturilor omului din Indonezia.

Totodată, contracepția, avortul și blasfemia religioasă sunt ilegale. Totuși, în cazul avortului, femeile cu afecțiuni medicale a căror viață este în pericol ori victime ale violului, au dreptul să facă avort.

Și interdicția de a insulta președintele și vicepreședintele este restabilită, iar cei care nu se supun, riscă închisoare de până la trei ani.

Foto descriptiv Stirile Pro tv

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Din 2023, prezervativele vor fi oferite gratuit într-o țară din UE

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-maria-tomescu/" target="_self">Ana Maria Tomescu</a>

Articol scris de Ana Maria Tomescu

Editor și autor de content media, cu 6 ani de experiență în presa online, autor a peste 5000 de titluri, specialist PR și social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, cu master în Științele Comunicării.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole