Indiferent de perioada petrecută în detenție, persoanele private de libertate își pot construi și consolida relațiile de familie.
Chiar dacă sunt restrictive condițiile, un număr mare de deținuți aleg să se căsătorească în timpul executării pedepselor, ceea ce denotă că dragostea nu ține cont de locul în care se află cei doi sau de condamnări.
Trebuiau să își jure iubire după gratii dar s-au răzgândit
Astfel, ieri, 28 martie, la Penitenciarul Mioveni, Elena Bălan, ofițerul de stare civilă cu o experiență de peste 40 de ani în această funcție, a fost chemată pentru a oficia două căsătorii, însă una dintre ele s-a sfârșit înainte de a fi încheiată.
Prin urmare, doar un deținut de la Penitenciarul Mioveni și aleasa inimii lui, și-au jurat credinţă şi iubire și au spus „Da”
La eveniment a avut acces un număr limitat de persoane. Ceremonia a fost scurtă, după care invitaţii şi martorii au fost nevoiţi să plece acasă, fără să petreacă.
Conform legii, în penitenciar sunt interzise petrecerile de nuntă. În schimb, cu permisiunea directorului penitenciarului, cei doi soţi au dreptul să petreacă 48 de ore la camera intimă a închisorii.
Doamna Balan Elena, ofițer de stare civilă cu o experiență de peste 40 de ani în această funcție, se ocupă și de oficializarea căsătoriilor noastre cu deținuții.
În comunitatea locală, în decursul acestor patru decenii de activitate, a contribuit la legarea și, uneori, la dezlegarea unor legături, în conformitate cu dispozițiile civile.
Pentru că știm că se pregătește de pensionare, colectivul unității noastre îi aduce mulțumiri pentru profesionalismul și colaborarea sa instituțională deosebită.Astăzi, doamna Balan a fost prezentă pentru a oficia două căsătorii, însă una dintre ele s-a sfârșit înainte de a fi încheiată, unul dintre soți retrăgându-și consimțământul.
În schimb, am celebrat cu bucurie o altă căsătorie, constatând cu satisfacție că, indiferent de perioada petrecută în detenție, persoanele private de libertate își pot construi și consolida relațiile de familie.”, transmite Penitenciarul Mioveni pe pagina de Facebook
Foto Facebook Penitenciarul Mioveni/ ANP
Descriptiv.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro