anchetaonline.ro

Șofer reținut după ce a provocat un accident cu victime în Priboieni. Era băut și nu avea permis

de | 25.05.2026 15:50 | Eveniment, Județean

Un bărbat de 38 de ani din Topoloveni a fost reținut de polițiștii rutieri, după ce ar fi provocat un accident rutier pe DJ 702, în comuna Priboieni, și ar fi părăsit locul evenimentului. Mai mult decât atât, acesta nu deținea nici permis de conducere și se afla și sub influența alcoolului.

Potrivit polițiștilor din cadrul Poliției Orașului Topoloveni, accidentul a avut loc în seara zilei de 24 mai, în jurul orei 19:00. Bărbatul de 38 de ani ar fi pierdut controlul volanului și a intrat cu mașina într-un cap de pod. După impact, ar fi părăsit locul accidentului.

În ziua de 24 mai a.c., în jurul orei 19:00, politistii rutieri din Topoloveni au fost sesizați cu privire la faptul că pe raza comunei Priboieni, pe DJ 702, ar fi avut loc un accident rutier în care a fost implicat un singur autoturism.

În temeiul sesizării, politiștii s-au deplasat de îndată la fața locului, însă autoturismul implicat nu a mai fost găsit la locul evenimentului.

În urma verificărilor efectuate de politiști a fost identificat un bărbat de 38 de ani, din Toploveni, care ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un cap de pod, ulterior părăsind locul accidentului.”, transmite IPJ Argeș

În urma verificărilor, polițiștii l-au identificat pe șoferul care a provocat accidentul și au constatat că acesta nu deține permis pentru nicio categorie de vehicule.

Testarea cu aparatul etilotest a indicat o valoare peste limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În mașină se mai aflau concubina sa, de 30 de ani, și fiul lor, de 13 ani. Cei doi au fost răniți ușor și transportați la spital pentru îngrijiri.

În urma administrării probatoriului, polițiștii au dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducere fără permis, conducere sub influența alcoolului și părăsirea locului accidentului. Acestea urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Reamintim că persoana cercetată beneficiază de prezumția de nevinovăție până la o soluționare definitivă a cauzei.

Foto: newsweek.ro/ descriptiv

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Pericol pe străzile din Pitești. Șofer de 40 de ani prins beat la volan

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: