Spitalul din Mioveni a fost reprezentat la o conferință importantă pe domeniul sănătății, la Cluj-Napoca!

de | 15.05.2023 10:35 | Știri, Administrație, Județean, Lifestyle, Mioveni

La Cluj-Napoca, în perioada 11-14 mai 2023, s-a desfășurat conferința de cercetare și educație legată de sănătate H.E.A.R.T. – Healthcare, Education and Research Talks.
spitalul Mioveni manager
Printre invitați s-a aflat și managerul Spitalului Mioveni, dr. Mircea Stoian, care a susținut un discurs pe tema “STADIUL ŞI PERSPECTIVA EVOLUŢIEI SPITALULUI MIOVENI SUB EFECTUL CRIZEI PANDEMICE”.
Doctorul Mircea Stoian s-a concentrat, în discursul său, asupra modului în care Spitalul Orășenesc Mioveni a reușit să depășească limitările actuale ale sistemului medical al României, dar a vorbit și despre cât de vulnerabili am fost atunci când ni s-a prezentat o provocare ca pandemia.”
Discursul medicului Mircea Stoian a evidențiat, de asemenea, și ceea ce ar trebui învățat din aceste lipsuri trecute și cum putem fi mai bine pregătiți, pentru a oferi cea mai bună îngrijire posibilă pacienților.
spitalul Mioveni manager
De precizat că acest eveniment, aflat la a noua ediție – este organizat de tineri specialiști din domeniul sănătății, ce oferă o viziune integrată asupra cercetării și practicii clinice, asupra creșterii profesionale și personale, în beneficiul pacienților.
<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Spitalul Mioveni

Ultimele articole