Start înscrierilor pentru clasa pregătitoare! Părinții pot începe să depună cererile

de | 11.04.2022 14:49 | Știri, Național

Luni, 11 aprilie, au început înscrierile pentru clasa pregătitoare. Părinții pot merge să își înscrie copiii până pe 10 mai, fiind data limită la care se poate face acest lucru.

Cererea-tip poate fi completată de părinți fie online, fie la sediul școlii. De asemenea, poate fi descărcată pe pagina de internet a Ministerului Educației (click aici). Trebuie menționat faptul că micuții care nu au împlinit vârsta de 6 ani, vor avea nevoie de o recomandare din partea grădiniței frecventate de aceștia.

Cererea-tip de înscriere se poate completa online, transmite prin e-mail, prin poștă sau se poate depune la secretariatul unității de învățământ la care părintele dorește înscrierea copilului, în perioada prevăzută de Calendarul înscrierii în învățământul primar”, arată documentele publicate de Minister.

În cazul în care părinții aleg să completeze online sau prin e-mail/poștă cererea tip, va fi necesară și completarea Anexei 3, cea care prevede veridicitatea datelor furnizate în cuprinsul cererii, alături de recomandarea de înscriere în clasa pregătitoare a copiilor care împlinesc vârsta de 6 ani între 1 septembrie-31 decembrie 2022.

Validarea cererii-tip de înscriere este obligatorie și se face la unitatea de învățământ la care părintele solicită înscrierea sau prin intermediul mijloacelor electronice și constă în compararea datelor introduse în aplicația informatică cu documentele transmise de către părinte”, se precizează în metodologie.

Cei care optează înscrierea direct la sediul instituției de învățământ, „ completarea datelor în aplicația informatică se face în prezența părintelui, de către un membru al comisiei de înscriere din școală”, conform aceleiași surse.

Cum vor fi repartizate locurile

Conform Ministerului Educației, acordarea locurilor în clasele pregătitoare se va face conform unor priorități:

a) în prima fază sunt admiși la școala de circumscripție copiii ai căror părinți au solicitat acest lucru în cererea-tip de înscriere. Repartizarea acestora conform solicitării din cererea-tip de înscriere se realizează cu ajutorul aplicației informatice;

b) în a doua fază se procesează cererile părinților care solicită înscrierea la o altă unitate de învățământ decât școala de circumscripție, pe locurile rămase libere. Admiterea sau respingerea cererilor acestora se realizează la nivelul comisiei de înscriere din unitățile de învățământ, prin aplicarea criteriilor generale și specifice de departajare, iar listele finale sunt validate de către Consiliul de administrație al unității de învățământ;

c) în a treia fază sunt admiși la școala de circumscripție copiii ai căror părinți au solicitat înscrierea la o altă unitate de învățământ decât școala de circumscripție, dar nu au fost înmatriculați, din lipsă de locuri. Repartizarea acestora se realizează cu ajutorul aplicației informatice, dacă în cererea-tip de înscriere a fost bifată opțiunea de înscriere la școala de circumscripție, în cazul neadmiterii la școala solicitată”, conform Ministerului Educației.

Metodologia publicată în Monitorul Oficial mai prevede ca micuții care împlinesc vârsta de 6 ani nu mai târziu de 31 august 2022, să fie înscriși în ciclul primar.

Ziarul Ancheta Online a anunțat încă de săptămâna trecută locurile disponibile în școlile din Pitești:

  • Şcoala Gimnazială „Nicolae Simonide” – 2 clase, 44 elevi
  • Şcoala Gimnazială „Ion Minulescu” – 4 clase, 88 de locuri
  • Şcoala Gimnazială „Ion Pillat” – 3 clase, 66 elevi (învăţătoare Mihaela Ban, Liliana Diaconescu, Mădălina Mustăreaţă)
  • Şcoala Gimnazială „Traian” – 3 clase, 66 elevi (învăţătoare Bianca Vasilescu, Simona Toma și Magdalena Moisescu”
  • Şcoala Gimnazială „Nicolae Iorga” – 2 clase, 44 elevi
  • Şcoala Gimnazială „Nicolae Bălcescu” – 2 clase, 40 de locuri (învăţătoare Iuliana Bălaşa, Marinela Luca)
  • Şcoala Gimnazială Nr. 1 Structură – 2 clase (step by step), 40 de locuri (învăţătoare Monica Bădescu, Maria Florea)
  • Şcoala Gimnazială „Tudor Arghezi” – 2 clase, 44 elevi
  • Şcoala Gimnazială „Marin Preda” – 3 clase, 66 elevi
  • Şcoala Gimnazială „Mihai Eminescu” – 4 clase, 88 elevi (învăţătoare Dana Florescu, Nadia Pantazică, Florentina Zamfir, Daniela Ristea)
  • Şcoala Gimnazială „Negru Vodă” – 2 clase, 44 elevi (învăţătoare Crenguţa Balcan, Mihaela Aurelia Duminică)
  • Şcoala Gimnazială „Mircea cel Bătrân” – 7 clase, 154 de elevi
  • Şcoala Gimnazială „Alexandru Davila” – 4 clase, elevi (învăţătoare Claudia Mucete, Laura Olaru, Gabriela Bădulescu, Alina Mihai)
  • Şcoala Gimnazială „Adrian Păunescu” – 3 clase, 66 de locuri (învăţătoare Emilia Bărbuţă, Daniela Stana)
  • Şcoala Gimnazială „I.L. Caragiale” – 2 clase (din care 1 step by step)
  • Şcoala Gimnazială „Tudor Muşatescu” – 2 clase, 44 elevi
  • Şcoala Gimnazială „Mircea Eliade” – 3 clase, 66 locuri
  • Şcoala Gimnazială „Matei Basarab” – 5 clase, 110 elevi
  • Şcoala Gimnazială „Tudor Vladimirescu” – 4 clase, 88 elevi
  • Şcoala Gimnazială Nr. 2 – Structură – 3 clase, 66 elevi
  • Liceul de Arte „Dinu Lipatti” – 1 clasă, 22 elevi

 

Citește mai multe informații despre acest subiect pe anchetaonline.ro:

clasa pregatioare inscrierea

 

Pe 11 aprilie începe înscrierea în clasa pregătitoare! Lista cu locurile disponibile din Piteşti!

 

Foto Vremea Noua

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-maria-tomescu/" target="_self">Ana Maria Tomescu</a>

Articol scris de Ana Maria Tomescu

Editor și autor de content media, cu 6 ani de experiență în presa online, autor a peste 5000 de titluri, specialist PR și social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, cu master în Științele Comunicării.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: