Surpriză pentru piteșteni, în special pentru cei mai mici dintre locuitori! Primăria Municipiului Pitești a anunțat că în acest an, la Târgul de Crăciun, va fi deschis Atelierul lui Moș Crăciun.
În interiorul atelierului vor avea loc activități specifice sărbătorilor de iarnă, dedicate copiilor, ce vor avea scopul stimulării unor aptitudini și deprinderi creative. Totodată, cei mici vor avea oportunitatea de a lucra în echipă, într-un ambient festiv. Ei vor fi îndrumați de specialiști.
La ateliere pot participa copiii cu vârsta cuprinsă între 5 și 10 ani, gratuit, însă trebuie menționat că vizita se va face în baza unei programări online, în limita locurilor disponibile, cu excepția zilelor de sâmbătă și duminică, atunci când sunt accesibile tuturor vizitatorilor, fără a face o programre în prealabil.
Click AICI pentru a face o programare.
Când vor avea loc atelierele:
– În perioada 5 – 11 decembrie: Pictură pe turtă dulce.
– În perioada 12 – 18 decembrie: Pixel Art.
– În perioada 19 – 23 decembrie: Atelier de Lumânări.
Rezervările se fac pentru minimum 15 participanți. Pentru școli, grădinițe și grupuri organizate, participarea la ateliere se programează de luni până vineri, în intervalul orar 10:00 – 15:00, și durează 40 de minute. Învățătorilor/educatorilor li se va elibera un certificat pentru participarea la activități extrașcolare. Participanții vor păstra mica lor „operă de artă“ și vor primi diplome de „calificare”, precum și câte o fotografie de grup”, a transmis Primăria Municipiului Pitești.
Foto descriptiv skyparksantasvillage.com