Un tânăr de 19 ani a murit după ce mașina sa a fost lovită de tren

de | 17.06.2024 22:12 | Eveniment, Național

Un grav accident feroviar a avut loc, în această seară, în județul Suceava.

Un tânăr de 19 ani și-a pierdut viața după ce mașina în care se afla a fost lovită de un tren.

Trenul circula pe ruta București – Suceava, iar tragedia a avut loc la o trecere la nivel cu calea ferată de pe raza orașului Liteni.

Potrivit news.ro, mașina a fost  prinsă sub locomotivă, iar tânărul de 19 ani a rămas încarcerat.

La fața locului au intervenit  pompierii militari, cu două autospeciale cu accesorii pentru descarcerare, alături de două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Suceava, dintre care unul cu medic.

Accid tren Liteni 2 768x500 1 - Un tânăr de 19 ani a murit după ce mașina sa a fost lovită de tren

Tânărul șofer a fost extras de pompieri dintre fiarele contorsionate ale autoturismului și predat echipajelor medicale.

Din păcate, medicul aflat la fața locului nu a mai putut face nimic pentru el, decât să constate decesul.

Victima a fost extrasă. Din nefericire, are leziuni incompatibile cu viaţa, iar medicul aflat la faţa locului a declarat decesul. Victima este un tânăr în vârstă de 19 ani”, a transmis ISU Suceava

Potrivit sursei citate, în tren se aflau aproximativ 120 de călători, care nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.

În urma accidentului, circulația pe magistrala CF 500 a fost oprită, pentru cercetări.

Foto: captură video informațiata.ro

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Razie în traficul din Argeș! Aproape 300 de amenzi date de polițiști într-o singură zi

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: București | Suceava