Tânăr din Argeș condamnat pentru evadare în timp ce era închis
Un tânăr din orașul Ștefănești, județul Argeș, s-a ales cu o nouă condamnare, pentru evadare, în timp ce se află închis în Penitenciarul din Craiova.
Bărbatul, Ionuț Tinca, și-a început activitatea ilegală încă de când avea 17 ani, în anul 2016. Potrivit Adevărul.ro, tânărul a furat atunci 350 de grame de bijuterii din aur din mai multe vile din Ștefănești, valoarea totală a prejudiciului fiind de 98.000 de lei.
El a fost prins de polițiști și a stat peste un an la închisoare. Însă, în 2019 Ionuț Tinca a ajuns din nou în spatele gratiilor, după ce în 2018 a comis un alt furt în județul Bacău. În vara anului 2020 a fost din noul eliberat, cu un rest de 149 de zile rămase neexecutate.
Bărbatul nu s-a potolit, iar în iulie 2020 a ajuns, iarăși în arest, la Pitești, tot pentru furt.
Pe 31 iulie 2020, argeșeanul a fost plasat în arest la domiciliu, dar în timpul unui control, a fost prins pe stradă de polițiștii din Pitești. Atunci, Ionuț Tinca s-a ales cu dosar penal pentru evadare.
În august 2021, acesta a primit o condamnare de un an, 6 luni și 149 de zile, pentru furt, ajungând la Penitenciarul din Craiova.
În decembrie 2022, Judecătoria Pitești a dat sentința în dosarul de evadare, primind o pedeapsă totală de 2 ani, 9 luni și 149 de zile de închisoare.
Bărbatul a atacat sentința, dar la începutul acestei luni, Curtea de Apel Pitești a stabilit că sentința rămâne definitivă.
Foto descriptiv Botosaneanul
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Pericol pe străzile din Pitești! Șofer de 70 de ani- beat la volan