Tânăr închis pentru act sexual cu o minoră! A ajuns în Penitenciarul Mioveni

de | 13.01.2023 22:17 | Știri, După locație, După subiect, Eveniment, Mioveni, Național

Tânăr închis pentru act sexual cu o minoră! A ajuns în Penitenciarul Mioveni

Un tânăr de 22 de ani a ajuns în spatele gratiilor, la Penitenciarul Mioveni, după ce a fost condamnat la patru ani de închisoare pentru săvârșirea a două infracțiuni de act sexual cu o minoră.

Bărbatul, din județul Vâlcea, avea deja o condamnare pentru fapta sa, însă a continuat să întrețină relații sexuale cu fata, care acum are 16 ani.

Prin urmare, Judecătoria Brezoi a decis să îl trimită după gratii, fiind ridicat joi, 12 ianuarie, de către polițiștii Serviciului de Investigații Criminale și cei ai Postului de Poliție Câineni din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea.

Persoana în cauză a fost condamnată pentru săvârșirea infracțiunilor de act sexual cu un minor, în formă continuată (2 acte materiale) și în stare de recidivă postcondamnatorie, cu o pedeapsă privativă de libertate de 4 ani și o lună închisoare, în regim de detenție”, a transmis IPJ Vâlcea.

Tânărul de 22 de ani a fost încarcerat în Penitenciarul Mioveni, din Argeș.

Foto descriptiv Turda News

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Un piteștean de 71 de ani riscă să stea după gratii

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-maria-tomescu/" target="_self">Ana Maria Tomescu</a>

Articol scris de Ana Maria Tomescu

Editor și autor de content media, cu 6 ani de experiență în presa online, autor a peste 5000 de titluri, specialist PR și social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, cu master în Științele Comunicării.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: