Angajatorii au obligația să transmită modificările salariului în aplicația Revisal până la data de 31 ianuarie 2023. Dacă nu vor opera această modificare riscă amenzi de până la 8.000 lei.
De la 01 ianuarie 2023, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, a fost stabilit în bani, fără a include sporuri şi alte adaosuri, la suma de 3.000 lei lunar, pentru un program normal de lucru în medie de 165,333 ore pe lună, reprezentând 18,145 lei/oră, anunță Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Argeș în comunicatul transmis.
Termenul limită – 31 ianuarie 2023
Totodată, aceștia precizează că trebuie avute în vedere și ”prevederile art.XLI alin.1 și 2 din O.U.G. nr.168/08 decembrie 2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, care stipulează că prin derogare de la prevederile art. 164 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în perioada 01 ianuarie 2023 – 31 decembrie 2028, pentru domeniul construcţiilor, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată a fost stabilit în bani, fără a include indemnizaţiile, sporurile şi alte adaosuri, la suma de 4.000 lei lunar, pentru un program normal de lucru în medie de 165,333 ore pe lună, reprezentând în medie 24,194 lei/oră”.
Angajatorii au la dispoziție să transmită modificările în Registrul general de evidență a salariaților un termen de maximum 20 zile lucrătoare de la data producerii acestora, termenul limită fiind 31 ianuarie 2023. ”Netransmiterea modificării salariului în aplicația Revisal în termenul legal constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 5.000 la 8.000 lei”, potrivit sursei citate.
Foto descriptiv. Sursă foto: Antena 3.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Vineri, 13 ianuarie – Se oprește curentul într-o localitate din Argeș!