România revine la un Campionat European de handbal masculin după o perioadă lungă, în care ambițiile au rămas la cele mai înalte cote de performanță. Înainte se vor disputa două meciuri importante în cadrul Trofeului Carpați Niro. Astfel, la Pitești Arena, sunt programate, pe 28 și 29 decembrie, patru meciuri importante.
România continuă pregătirile pentru Euro 2024 și va participa la Trofeul Carpați Niro, alături de echipele naționale de handbal masculin ale Georgiei și Greciei, calificate și ele la Euro 2024, precum și Slovacia. Echipa națională se pregătește să dea piept cu echipe obișnuite cu vârful clasamentului la toate competițiile internaționale, Spania și Croația, cărora li se alătură în grupa B, unde va mai întâlni și Austria, echipă cu care am jucat și în calificări.
Campionatul European va debuta în 10 ianuarie
Ascensiunea spre randamentul maxim include două meciuri la Trofeul Carpați Niro, care va avea loc în 28 și 29 decembrie, la Pitești Arena. Ulterior, pregătirea va continua în Elveția, la Yellow Cup, competiție la care mai participă echipele țării gazdă, Bosniei și Herțegovinei și Argentinei, între 4 și 6 ianuarie. Campionatul European va debuta în 10 ianuarie, iar România va juca primul meci în 12 ianuarie, la Mannheim, cu Austria. În al doilea meci, ne vom măsura forțele cu Spania, în 14 ianuarie, apoi cu Croația, în cel de-al treilea, în 16 ianuarie.
- În 28 decembrie, România va întălni Grecia, de la 17:30, după meciul de deschidere, Slovacia – Georgia, de la 15:00.
- În 29 decembrie, finala mică va începe la 15:00, iar finala mare la 17:30.
Toate meciurile vor fi transmise în direct de ProArena. Biletele pot fi obținute de pe bilet.ro.
”Sunt foarte bucuros de faptul că echipa națională de handbal masculin se pregătește la Pitești pentru campionatul european, dar și foarte mulțumit că putem oferi condiții excepționale de joc la „Pitești Arena”!
Așteptam de mult o calificare la europene, așa că vom fi în tribune pentru a susține România și la „Trofeul Carpați NIRO”!
În 28 decembrie, România va întâlni Grecia, de la 17:30, după meciul de deschidere, Slovacia – Georgia, de la 15:00.
În 29 decembrie, finala mică va începe la 15:00, iar finala mare la ora 17.30.
Hai, România!”, a transmis Cristian Gentea pe pagina de Facebook.
Foto descriptiv. Sursă foto: Facebook Primăria Municipiului Pitești și Facebook Cristian Gentea.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: