anchetaonline.ro

Bărbat de 50 de ani mort, după ce un tractor s-a răsturnat peste el!

de | 18.11.2022 14:28 | Știri, Eveniment, Importante, Județean

Potrivit ISU Argeș, utilajul a fost îndepărtat cu ajutorul unui buldoexcavator de la SVSU Stoenești.

Din păcate, victima în vârstă de aproximativ 50 de ani a decedat în urma evenimentului.

În ziua de 18 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au fost sesizați prin Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112 cu privire la faptul că un bărbat care conducea un tractor la o exploatare forestieră, pe raza localității Stoenești, ar fi fost surprins sub acesta și accidentat.

La fața locului au fost direcționați polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Rucăr, care au stabilit că cele sesizate se confirmă, din păcate fiind declarat decesul celui în cauză, identificat ca bărbat de 50 de ani, din Albeștii de Muscel.

Cercetările au fost preluate de polițiștii Biroului Investigații Criminale Câmpulung, în cauză urmând să fie întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpa, precum și neluarea, respectiv _nerespectarea măsurilor de sănătate și securitate în munc, conform art. 192, 349 și 350 din Codul Penal, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung.

În cauză, a fost sesizat și Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeș.”, informează IPJ Argeș.

macara - Bărbat de 50 de ani mort, după ce un tractor s-a răsturnat peste el!

Știre inițială

În urmă cu puțin timp a fost sesizat un eveniment grav într-o pădure din localitatea Stoenești, sat Slobozia. Din primele informații, un tractor s-a răsturnat peste un bărbat.
La fața locului intervin pompierii de la Detașamentul Câmpulung cu un o autospecială de intervenție și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat, iar de la Detașamentul Pitești.

 

 

 

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

S-a răsturnat cu mașina și a fugit de la fața locului pentru că nu avea permis de conducere!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/raluca-balasa/" target="_self">Raluca Bălașa</a>

Articol scris de Raluca Bălașa

Studentă a Facultății de Științe ale Educației, Științe Sociale și Psihologie, Jurnalism, pasionată de fotografie și content media, voluntară în cadrul redacției UPIT Media.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: