Transportatorii și fermierii au ieșit din nou în stradă. Tensiuni în a doua zi de proteste

de | 11.01.2024 19:40 | Eveniment, Național

Transportatorii și fermierii din România au participat, astăzi, la a doua zi de protest, strigându-și nemulțumirile cu privire la prețurile și taxele mărite. De asemenea, ei denunță timpii mari de așteptare la controalele de la vamă.

Transportatorii au plecat spre capitală încă de dimineață, afectând grav traficul pe centurile marilor municipii. Coloane de camioane s-au format joi dimineața pe Autostrada A 1 București -Pitești și pe Centura Bucureștiului .

Mulţi dintre cei care au ajuns pe centura Capitalei au încercat să intre în Bucureşti cu tractoarele şi camioanele, dar au fost opriţi de poliţie în Ilfov. Totul, după ce reprezentanţii protestatarilor au negociat cu oficiali din Guvern timp de peste 4 ore.

Incidente în a doua zi de proteste

În jurul orei 16.00, mai mulți fermieri aflați la volanul tractoarelor, dar și șoferi de TIR, au spart barajul făcut de polițiști în localitatea Chiajna din județul Ilfov pentru a merge spre Capitală. Au fost la un pas de a-i lovi pe jandarmi.

Foarte mulți dintre șoferii de TIR și fermieri sunt veniți din alte județe.

Potrivit news.ro, o delegație a acestora a ajuns, joi, la ora 10:00, la Palatul Victoria pentru a discuta despre revendicările transportatorilor. Însă, la discuții nu au fost prezenți prim-ministrul Marcel Ciolacu și nici ministrul Transporturilor. Ei au fost primiți de ministrul Agriculturii.

Au fost primiţi de către consilierii primului ministru, adică o reprezentare foarte slabă. Văd că au timp de filme premierul şi ministrul Transporturilor, dar nu au timp să se întâlnească cu operatorii de transport.

La întâlnire este ministrul Agriculturii, dar degeaba este ministrul Agriculturii acolo, pentru că în delegaţie sunt numai reprezentanţi ai transportatorilor”, a transmis Augustin Hagiu, președintele Federaţiei Operatorilor de Transport din România, pentru News.ro.

Guvernul a anunțat rezultatul consultărilor avute joi cu transportatorii.

S-a agreat ca cel mai târziu până la sfârșitul săptămânii viitoare să fie stabilită o întâlnire de lucru între reprezentanții transportatorilor care au participat la consultările de la Guvern și cei ai Autorității de Supraveghere Financiară pentru a discuta aspectele semnalate în legătură cu Asigurarea de Răspundere Civilă Auto (RCA) și a găsi soluții aplicabile la problematicile semnalate de transportatori.

În plus, s-a convenit că ministerele și instituțiile cu atribuții în rezolvarea aspectelor semnalate vor fi informate de către Cancelaria Prim-ministrului despre problemele ridicate, în vederea găsirii celor mai potrivite soluții.”, se arată în comunicatul Guvernului.

Revendicările protestatorilor

Potrivit hotnews.ro, revendicările protestatorilor sunt următoarele:

1. Plafonarea RCA la 5.000 de lei la B 0 şi posibilitatea suspendării acoperirii poliţelor (RCA/CMR/casco) când un camion nu este în uz şi prelungirea automată a valabilităţii.

2. Scurtarea timpilor de trecere a frontierei prin modificarea OG 43 şi respectarea Regulamentului European 1100/2008 privind controalele în vămi (care prevede eliminarea controalelor maselor şi dimensiunilor din punctele de trecere a frontierelor pentru a fluidiza traficul prin frontiere)

  • – Reintroducerea toleranţelor la depăşirile de greutate/gabarit, aşa cum prevăd şi normele europene şi evitarea dublei taxări
  • – Mutarea controlelor rovinietei, cântarului şi al măsurării gabaritului pe teritoriul naţional/la cel puţin 15 km de punctul de trecere a frontierei, respectând astfel şi Regulamentul European 1100/2008 privind controalele în vămi (care prevede eliminarea controalelor maselor şi dimensiunilor din punctele de trecere a frontierelor pentru a fluidiza traficul prin frontiere)

3. Alocaţii de cazare/alocaţii de hrană

  • – Acordarea alocaţiei de cazare neimpozabilă de 265 lei/zi pentru salariaţii bugetari să se acorde şi angajaţilor din privat, fără documente justificative.
  • – Introducerea unei alocaţii de hrană pentru lucrătorii detaşaţi, neimpozabilă, în valoare de 40 EUR/zi, care să se adauge la plafonul maxim de 87,5 EUR/zi în limita căruia se poate acorda indemnizaţia de detaşare

4. Reglementarea unui mediu de concurenţă loială în transporturi:

  • – Reglementarea unei legi anti-dumping prin care se pedepseşte prestarea unui serviciu la un tarif care nu acoperă costurile implicate (poate fi aplicată la nivelul întregii economii pentru interzicerea activităţii economice sub costuri). Impunerea unui tarif minim de referinţă.
  • – Obligaţia plăţii timpilor de aşteptare a camioanelor la încărcare/descărcare care depăşesc 2 ore
  • – Obligaţia plăţii serviciului prestat de şofer de încărcare/descărcare a mărfii în/din camion sau interzicerea acestui serviciu
  • – Obligativitatea expeditorilor de a prezenta la licenţiere o asigurare de risc financiar sau orice altă formă de garanţie bancară în limita căreia poate încheia tranzacţia
  • – Responsabilizarea beneficiarului mărfii, care a asigurat încărcarea camionului, în cazul în care la cântar se constată altă greutate decât în documente

5. Posibilitatea recuperării unui procent din acciza la combustibil pentru firmele de transport

6. Controlul camioanelor ucrainene pe teritoriul României în egală măsură cu al celor româneşti. Rezolvarea problemelor de acces în Portul Constanţa care au devenit din ce mai acute de când sunt atât de multe camioane ucrainene care intră zilnic în port.
UPDATE 21:00

Scandal între fermieri și polițiști

Protestatarii fermieri au reușit să ajungă la marginea Bucureștiului, după ce au spart barajul poliției de la intersecția centurii cu drumul spre Chiajna. Mai mulți manifestanți au reușit să intre cu utilajele pe șoseaua de centură, în ciuda autorităților care au încercat să-i oprească.

La fața locului s-a deplasat și prefectul Capitalei, Rareș Hopincă, pentru a discuta cu protestatarii care forțează trecerea pentru a ajunge la Palatul Victoria.

Protestatarii i-au transmis prefectului Capitalei că nu au ce discuta cu el și au ținut să precizeze că singurii cu care vor discuta sunt premierul Marcel Ciolacu și miniștrii Transporturilor și Agriculturii.

Liderul AUR, în mijlocul protestatarilor

În această seară, și George Simion, președintele AUR, a mers la Chiajna pentru a discuta cu transportatorii și fermierii care protestează.
Liderul AUR a susţinut că forţele de ordine au comis un abuz prin blocarea transportatorilor în Chiajna, precizând că este dreptul oamenilor de a protesta.
El s-a declarat solidar cu aceștia și a cerut să fie lăsați să intre în București. Însă, unii dintre cei prezenți i-au cerut să plece.
”Tu ai venit la voturi acum”, ”Unde erai când ne era greu?”, ”Nu ne fura protestul”, ”Simion, lasă-ne protestul”, ”Simion, acasă!”, au strigat manifestanții la liderul partidului AUR.

Intrarea în Capitală, blocată de transportatori și fermieri

De mai bine de patru ore intrarea în Capitală este blocată. Zeci de tractoare sunt în această zonă, mașini din Teleorman, Dâmbovița, Argeș, dar și din alte județe ale țării. Scopul protestatarilor este să ajungă în Piața Victoriei la Guvern.

Au fost mobilizați zeci de jandarmi și polițiști, care pentru moment blochează înaintarea protestatarilor. S-a format o adevărată baricadă din mai multe mașini de Poliție și Jandarmerie. Practic, Chiajna este înconjurată de forțele de ordine.

Sursă foto: alert24.ro

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Nu scăpăm de ger! Meteorologii anunță un nou val de frig în România

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: București | Dâmbovița | George Simion | Ilfov | Marcel Ciolacu | Pitești | Portul Constanţa | Teleorman

Ultimele articole