​Un copil de trei ani a căzut de la etajul 5 al unui bloc. A ajuns în stare gravă la spital

de | 25.01.2024 09:52 | Eveniment, Național

Un copil de doar trei ani a ajuns în stare gravă la spital, după ce a căzut de la etajul al cincilea al unui bloc din Sibiu.

Incidentul nefericit a avut loc, în această dimineață, în jurul orei 08:20, relatează news.ro

În această dimineaţă, la ora 08.22, prin apel 112, I.P.J. Sibiu a fost sesizat cu privire la faptul că un copil în vârstă de aproximativ 3 ani este inconştient, pe un trotuar de pe strada Bârsei din municipiul Sibiu. La faţa locului au intervenit poliţişti şi echipaje medicale, iar în urma verificărilor efectuate a rezultat că este vorba despre un copil în vârstă de 3 ani care ar fi căzut de la etajul 5 al imobilului unde locuia”, a anunţat, joi, IPJ Sibiu.

La fața locului s-au deplasat de urgență polițiștii și un echipaj SMURD cu medic.

​Un copil de trei ani a căzut de la etajul 5 al unui bloc. A ajuns în stare gravă la spital

Din păcate, în urma impactului, micuțul a suferit multiple traumatisme severe.

Potrivit sursei citate, copilul a fost găsit inconștient. Echipajul medical l-au intubat și l-au transportat de urgenţă la Spitalul de Pediatrie.

Poliţiştii au deschis un dosar de cercetare penală pentru vătămare corporală din culpă, urmând a fi stabilite cu exactitate toate împrejurările în care s-a produs acest eveniment.

foto descriptiv zi-de-zi.ro

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

SANITAS continuă protestele: „ Ne facem auziți la Ministerul Muncii”

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: SANITAS | Sibiu