Un spectacol al performanței. Peste 500 de sportivi vin la Dansul Florilor

de | 19.05.2023 15:55 | Știri, Administrație, Județean, Lifestyle, Național, Pitești

Sâmbătă și duminică sunt așteptați la Pitești peste 500 de sportivi din toată țara. Concursul Național de Dans Sportiv ”Dansul Florilor”, ajuns la ediția cu numărul 35, își deschide porțile pentru iubitorii dansului, sâmbătă, 20 mai, și duminică, 21 mai, la Sala Sporturilor din Pitești.

Organizat de către Centrul Cultural Pitești, alături de școala de dans ”Total Dance”, coordonator fiind managerul clubului, dansatorul Alfred Schieb, campion național și instructor de dans sportiv, concursul va reuni peste 500 de sportivi din toată țara, care vor participa la diferite stiluri de dans. Împărțiți pe categorii de vârstă, în cadrul celor două niveluri de pregătire – începători și avansați, copiii și tinerii dansatori vor oferi spectatorilor momente artistice de neuitat.

Programul competițional

Sâmbătă, între orele 09:00 și 21:30, concurenții vor participa la următoarele probe de concurs: dansuri standard (vals lent, tango, vals vienez, slow-fox, quick-step), dansuri latino (samba, cha-cha, rumba, paso doble, jive). Biletele vor putea fi achiziționate de la Sala Sporturilor, prețul unui bilet fiind de 35 de lei / persoană.

Duminică, între orele 10:00 și 17:00, participanții se vor întrece la următoarele secțiuni de dans: latino show (salsa, bachata etc.), dans modern – ballroom&latin – dans de caracter, tradițional – streetdance/urban – majorete – balet/dans contemporan – gimnastică, dans tematic – k-Pop. Prețul unui bilet va fi de 20 de lei / persoană.

  • Intrarea este gratuită pentru copiii mai mici de 10 ani și pentru pensionari.

Juriul este format din arbitri atestați de Federația Română de Dans Sportiv. Din juriu face parte și secretarul general al FRDS. Președintele juriului este vicepreședintele FRDS, președinte al Comisiei de arbitri FRDS. Cei mai buni dintre ei vor fi recompensați cu diplome, cupe și medalii în cadrul Festivității de premiere.

Sursă foto: Sursă foto: Primăria Municipiului Pitesti.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Zilele Piteștiului 2023. Fântâna muzicală din Piața Primăriei se redeschide, de astăzi, 19 mai!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Primăria Municipiului Pitești