Un tânăr de 13 ani din România – Șeful unei grupări de teroriști pro-nazite!

de | 02.09.2022 19:00 | Eveniment, Național, Știri

Conform genstiri, îl avem în atenția publică pe Edward (numele de cod), un român care în anul 2020, atunci când a început totul într-un grup de Telegram, avea numai 13 ani, un an mai târziu acesta conducea o rețea teroristă.

Totul a început, așa cum am menționat anterior, în 2020, pe un grup de extremă dreaptă de pe Telegram, unde băiatul a trimis o fotografie cu o mitralieră, chiar un model folosit de către armata nazistă a lui Hitler. Grupul de neo-naziști era doar unul dintre cele 20 de grupuri pe care jurnaliștii de la Politico, Insider și chiar Welt am Sonntag le-au descoperit între timp. Numele grupului era „Totenwaffen” (Arme Mortale) și a fost creat de un adolescent din Germania, Lukas care avea doar 15 ani. Acesta era un bun prieten de-al românului.

În prezent, Lukas are 17 ani și locuiește în Potsdam, el s-a născut în Belarus. Băiatul era fascinat chiar de la o vârstă fragedă de arme, apărând pe social media în mai multe ipostaze de la poligoane de tragere la care mergea cu familia. Chiar în acel an, Lukas a fost într-o excursie la lagărul de concentrare Saschsenhausen pentru a afla mai multe despre ce s-a întâmplat în trecut, în schimb, fratele său mai mare a spus că din acel moment băiatul s-a schimbat. Băiatul a devenit aproape obsedat de mișcările naziste având până și pe ecranul laptopului poză cu svastica. Nu mult a durat până când acesta a creat grupul pe Telegram, acolo unde recomanda mai multe lecturi naziste utilizatorilor.

Edward a fost chiar unul dintre primii utilizatori ai grupului Totenwaffen și după trimiterea pozei cu arma acesta a anunțat că dorește să achiziționeze o imprimantă 3D pentru a face una și în realitate. Bineînțeles, Lukas nu a dorit să își lase prietenul la greu așa că i-a sugerat câteva modele.

Astfel, Lukas îi iniția pe noii membrii ai grupării prin mai multe cărți naziste, iar dacă aceștia nu le citeau erau obligați să asculte varianta audio a acestora care dura în jur de 22 de ore.

Mai mult de atât, acesta îi punea să facă propagandă nazistă prin cererea morții evreilor. Incredibil este faptul că băiatul a reușit să ia legătura cu mai mulți pușcăriași care au fost închiși pentru atentatele unor atacuri teroriste. Acesta împărțea alături de pușcăriași ura față de politicieni, jurnaliști și în special, evrei.

În 2021 Lukas a pierdut orice contact cu grupul după ce a fost depistat de către autorități și i-au fost confiscate toate mijloacele de comunicare cu ceilalți activiști naziști. De asemenea, cel care i-a luat locul a fost chiar românul nostru, Edward, însă și el a dispărut.

Conform genstiri, grupurile de Telegram nu pot fi urmărite de către autorități, deoarece există șansa să dispară în orice moment, tocmai de aceea este greu ca acești tineri să fie găsiți.

În anul 2021 Lukas și-a recuperat dispozitivele și a revenit în rețea. După o vizită făcută de către reporterii Politico s-a descoperit că ambii săi părinți știau cu ce se ocupă băiatul dar nu văd nimic greșit în asta, ba mai mult tatăl său a precizat că „nu a făcut nimic rău nimănui”.

În prezent, Lukas se află în închisoare pentru că este considerat o amenințare a societății.

 

 

Sursa Foto Genstiri

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

O firmă din Mioveni – unul dintre principalii furnizori de echipamente medicale pentru noul corp al Spitalului Judeţean

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/raluca-balasa/" target="_self">Raluca Bălașa</a>

Articol scris de Raluca Bălașa

Studentă a Facultății de Științe ale Educației, Științe Sociale și Psihologie, Jurnalism, pasionată de fotografie și content media, voluntară în cadrul redacției UPIT Media.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Belarus | Germania | Mioveni

Ultimele articole