Elevii ar putea avea un cuvânt de spus dacă uniforma obligatorie va fi introdusă în școli. Aceasta este una dintre modificările care ar putea apărea în proiectul privind introducerea ținutei obligatorii, după întâlnirea de vineri dintre liderul senatorilor PSD, Daniel Zamfir, reprezentanții elevilor și organizațiile de părinți.
Uniforma școlară, discutată cu elevii și părinții
Zamfir a anunțat că va susține, la Camera Deputaților, un amendament prin care uniforma fiecărei școli să fie stabilită cu implicarea elevilor.
Am fost bucuros sa constat ca opiniile noastre nu erau, de fapt, atât de divergente pe subiectul ținutei școlare și că, așa cum bănuiam, acest fals conflict a fost alimentat de cei care, de regulă, seamănă doar discordie”, a transmis, vineri, Daniel Zamfir, potrivit Agerpres.
Reprezentanții elevilor au punctat însă că uniforma obligatorie nu este neapărat în topul problemelor pe care le are sistemul de educație.

Sursa: shutterstock.com
Senatul a votat deja proiectul
Pe 22 septembrie, Senatul a adoptat proiectul care modifică Legea învățământului preuniversitar și introduce obligativitatea uniformei în școli.
Conform prevederilor adoptate, elevii ar urma să vină la cursuri în uniformă, potrivit regulamentului fiecărei unități de învățământ.
Proiectul ajunge acum la Camera Deputaților, care este for decizional. Aici ar putea fi introdus și amendamentul privind implicarea elevilor în alegerea ținutei.
Rămâne de văzut dacă amendamentul va fi preluat de Camera Deputaților și în ce formă va ajunge, în final, prevederea privind uniforma obligatorie.
Foto Unsplah Zuoranyi


























