Val de nemulțumire în IPJ Argeș: șefi la Rutieră și Economic care NU au luat notă de trecere la concursuri

de | 10.08.2022 21:01 | Știri, După locație, După subiect, Eveniment, Județean

Scandalurile care au marcat în ultima perioadă sistemul de poliție județean (și nu numai) par să aibă rolul de a ridica o perdea de fum (firavă de altfel), din jurul unei instituții care este încă foarte departe de dezideratele de transparență și puritate enunțate de șefii ei și așteptate de populație.

De la un caz la altul – unele scoase la iveală de oameni din sistem, altele de către mass-media, altele transparentizate de către denunțători binevoitori și anonimi sau tranșate prin perchezițiile matinale ale DGA și DNA – aspecte cel puțin discutabile din bucătăria internă a Inspectoratului ies la iveală, de la o lună la alta, ca și cum izvorul de nereguli, suspiciuni sau chiar fapte penale nu pare să aibă oprire.

La capitolul suspiciuni se încadrează și cele mai recente mișcări (sau fixări) de trupe în urma diferitelor concursuri, care par să corespundă unei logici a absurdului pe care doar factorii de decizie din IPJ Argeș o pot înțelege. Două servicii importante, Rutiera și Economicul, se zbat în interimate (împuterniciri) după ce concursurile menite să statuteze noii șefi au eșuat sau s-au finalizat cu anchete penale.

Cea mai recentă și cunoscută situație de gen vizează Serviciul Economic. Acest departament extrem de important și… influent din cadrul IPJ Argeș este condus de către comisarul Cosmin Luca și are în subordine trei birouri. Comisarul Luca este, în această perioadă, încurcat cu ancheta pe care DNA a declanșat-o la începutul verii cu privire la organizarea concursului privind șefia a două dintre cele trei birouri din subordinea sa, șefie vacantă.

Primul este Biroul 1, unde concursul de șef a fost câștigat de Adrian-Florin Lica, iar cel de al doilea este Biroul 3, unde concursul a fost câștigat de Robert Gheorghe.

Cele două „competiții interne” au intrat în vizorul DNA, ca urmare a unor sesizări (cel mai probabil anonime), iar polițiștii care câștigaseră, în frunte cu șeful Serviciului, sunt verificați, inclusiv sub aspectul unor percheziții informatice, pentru a se stabili dacă au concurat și obținut pe bune notele care îi plasau în poziția de șef Birou. Ancheta DNA nu a stabilit încă vreo calitate pentru respectivii polițiști, motiv pentru care majoritatea colegilor se așteptau ca aceștia să își preia mandatul câștigat până la vreun deznodământ nefavorabil al verificărilor anticorupției.

În contextul generat, dar neputând invoca ancheta DNA și încălca prezumția de nevinovăție, conducerea IPJ a găsit, în urmă cu trei săptămâni, o altă soluție să scape de cei doi polițiști verificați, din sistem. Concursurile susținute de aceștia și câștigate cu note generoase au fost… invalidate. De la lipsa numărătorii unei foi până la nedepunerea unor concluzii, motivația legală a fost ambalată corespunzător și atât Adrian Florin Lica, cât și Robert Gheorghe au aflat că, de fapt, au câștigat… praful de pe tobă. Plus, ca bonus, o anchetă DNA.

Ceea ce i-a uimit însă (din nou!) pe oamenii din interiorul sistemului IPJ a fost nu înlăturarea polițiștilor anchetați, ci deciziile privind numirea șefilor interimari. Concret, la Biroul 3 Economic a fost (re)împuternicit comisarul Irinel Coman, ofițer vechi și cu experiență, dar care participase și el la controversatul concurs, plasându-se pe locul 5 din 6, fără obținerea unei note de trecere. Cu alte cuvinte, în locul încă vacant, nu a fost numit nici polițistul de pe locul II, nici cel de pe locul III, nici măcar vreunul care a obținut acel 7, minim necesar pentru promovare.

Situația creată a generat un nou val de discuții și suspiciuni la nivel de Inspectorat, în contextul în care a reeditat, practic, o decizie similară de la Rutieră. Aici, în primăvară, după susținerea concursului, niciunul dintre cei patru polițiști participanți nu a obținut nota de trecere și s-a mers în continuare pe împuternicire, fiind selectat – prin decizia șefilor – comisarul-șef Ovidiu Drăgoi… ultimul plasat, ca rezultat, între concurenții de atunci.

Cu o notă puțin peste 4 și având practic cel mai slab rezultat la concurs dintre cei care participaseră, Drăgoi a continuat și continuă la cârma serviciului condus, din împuternicire în împuternicire.

Am putea presupune că cei care decid în IPJ Argeș pun preț pe orice alte atribute și calități și mai puțin pe rezultatele efective ale concurenților pentru diferite funcții de conducere, dar numirea – în termen de câteva luni – a celor plasați pe ultimele locuri (fără să aibă măcar rezultate de trecere de minim 7) a generat un nou val, rezonabil, de discuții și frustrări în Inspectorat, care este departe de a se stinge ca și minunile care, de la o lună la alta, ies la iveală din bucătăria internă a poliției argeșene și nu numai.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

(VIDEO) Criminalul de la Bascov a fost arestat pentru 30 de zile

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-maria-tomescu/" target="_self">Ana Maria Tomescu</a>

Articol scris de Ana Maria Tomescu

Editor și autor de content media, cu 6 ani de experiență în presa online, autor a peste 5000 de titluri, specialist PR și social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, cu master în Științele Comunicării.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: DNA | IPJ Argeș

Ultimele articole