Vali Vişoiu continuă să încaseze bani de la ANRP! Încă o tranşă din cele 10 milioane de euro pentru Moşia Brătienilor

de | 06.04.2022 20:00 | Economic, Importante

► Odată cu Vişoiu, şi ginerele fostului preşedinte Traian Băsescu, avocatul  Radu Pricop, şi-a încasat partea de compensaţie.

 

În topul beneficiarilor de despăgubiri de la ANRP, omul de afaceri argeşean Valentin Vişoiu ocupă poziţia a doua, acesta încasând peste 80 de milioane de euro din 2007 şi până astăzi. Deşi justiţia a stabilit că pentru cel puţin o parte din aceste despăgubiri a oferit mită fostului vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, ex-deputatul liberal de Argeş Theo Nicolescu, Vişoiu nu nu a fost urmărit penal sau trimis în judecată de DNA în vreunul dintre dosarele cu despăgubiri ANRP și nici nu are aplicat sechestru pe avere. Mai mult decât atât, continuă să încaseze despăgubiri şi în ziua de astăzi.

 

Despăgubiri de 9,2 milioane euro pentru terenurile Brătienilor

 

Recent, Valentin Vişoiu a primit de la ANRP o nouă tranşă din despăgubirile acordate de justiţie pentru moșia Brătienilor din orașul Ștefănești. Managerul grupului Conarg se află printre beneficiarii titlurilor de plată aferente titlurilor de despăgubire emise, în temeiul Legii nr. 165/2013, de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, în data de 28 februarie 2022.

Alături de Vişoiu se află alte patru persoane care au beneficiat de pe urma afacerii cu terenul de 90 de hectare de pe domeniul Brătienilor: partenerul argeşean de businessuri imobiliare Barbu Florin Şerban, ginerele fostului preşedinte Traian Băsescu, avocatul Radu Pricop, Gabriel Gheorghe şi Octavian-Gabriel Banu. Cei cinci au câștigat despăgubirile în instanță, întâi la Curtea de Apel Pitești, în februarie 2012, apoi la Instanţa Supremă, în noiembrie acelaşi an.

 

Afacerea a fost anchetată de Parchetul General, DIICOT și DNA pentru fals și înșelăciune, însă până la urmă cazul a fost clasat. Parchetul General începuse urmărirea penală față de Pricop și Vișoiu în mai 2014, după ce Prefectura Argeş a descoperit că printre documentele care au stat la baza deciziei de retrocedare se număra şi un certificat care a atestat moartea Eleonorei Brătianu, una dintre moştenitoarele legale ale Brătienilor, deşi aceasta trăia la data când fusese emis actul.

 

Plata despăgubirilor în valoare de 44,1 milioane lei (9,2 milioane euro) a fost eşalonată pe cinci ani, fiecare dintre cei cinci având de primit în intervalul 2019-2023 diverse sume, cei mai mulţi bani revenindu-i managerului de la Conarg: Valentin Vişoiu – 21.979.440 lei; Barbu Florin Şerban – 5.494.860 lei; Radu Pricop – 1.697.850 lei, Gabriel Gheorghe – 13.230.000 lei şi Octavian-Gabriel Banu – 1.697.850 lei. Anul acesta, toţi au primit a patra tranşă din despăgubirile pentru moşia Brătienilor, ultima urmând să fie achitată anul viitor.

 

Vişoiu – campion la despăgubiri de la ANRP

Patru din cele mai importante 30 de sume acordate ca despăgubiri figurează în contul omului de afaceri argeşean Valentin Vişoiu şi al colaboratorilor acestuia, totalizând aproape 850 de milioane de lei noi, echivalentul a 200 de milioane de euro. Prezenţa lui Vali Vişoiu în topul despăgubirilor acordate de ANRP confirmă, încă o dată dacă mai era nevoie, rolul important pe care omul de afaceri argeşean îl ocupă în rândul celor mai mari jucători de pe piaţa drepturilor litigioase. Managerul de la Conarg este prezent chiar aproape de capul listei, figurând ca beneficiar a două dintre cele mari cinci despăgubiri acordate de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

La poziţia 4 în acest top se regăseşte afacerea care a declanşat uriaşul scandal ce s-a soldat cu arestarea şefei DIICOT şi cu ridicarea imunităţii parlamentare a deputatului PDL Argeş, Cătălin Teodorescu, fost vicepreşedinte al ANRP. Împreună cu Gheorghe Stelian, Gabriel Gheorghe şi cu Adrian Andrici, Valentin Vişoiu au primit acceptul  ANRP pentru despăgubiri în valoare de 377.282.300 lei (aproximativ 90 de milioane de euro), din care – potrivit procurorilor – omului de afaceri argeşean i-au revenit aproximativ 7 milioane de euro.

Tot Valentin Vişoiu este unul dintre beneficiarii despăgubirii care ocupă poziţia a 5-a în topul celor mai mari sume acordate de statul român, respectiv 375.050.942 de milioane de lei noi. De data aceasta, parteneri de investiţie i-au fost Barbu Florin Şerban – partener de afaceri cu Vişoiu în afacerea complexurilor rezidenţiale dezvoltate de Conarg Real Estate în Capitală – şi George Manole, de care îl leagă o veche relaţie de prietenie. Potrivit unor surse, despăgubirea ar fi fost acordată undeva prin 2008 pentru o suprafaţă importantă de teren situată în zona centrală a Bucureştiului, celor trei parteneri revenindu-le diverse cote de profit, mai mici sau mai mari, în funcţie de banii investiţi.

George Manole apare alături de omul de afaceri Valentin Vişoiu şi într-un alt dosar de despăgubire pentru care ANRP a emis titluri de despăgubire în valoare de 51.028.000 lei (aproximativ 12 milioane de euro).

Cea de-a patra mare despăgubire primită de Vali Vişoiu este şi cea care i-a adus notorietatea la nivel naţional, prin prezenţa pe lista beneficiarilor a ginerelui preşedintelui Traian Băsescu, Radu Pricop.


Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

visoiu valentin

Vali Vişoiu şi un italian – cei 2 băieţi deştepţi de pe piaţa de energie electrică din Argeș!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/nadia-ciochina/" target="_self">Nadia Ciochina</a>

Articol scris de Nadia Ciochina

Jurnalist de investigații și editor, cu 19 experiență în presă, autor și coordonator pentru numeroase proiecte media.

Articole asemănătoare:

Ultimele articole