Verifică cât te costă taxa pe mormânt în Pitești

de | 26.11.2022 15:26 | Administrație, Pitești, Știri

Cei care dețin locuri de înhumare în cimitirele municipalității riscă să achite penalități dacă nu plătesc în termen tariful de întreținere al mormintelor.

Conducerea Administrației Domeniului Public Pitești le atrage atenția celor care dețin locuri de înhumare în cimitirele municipale că trebuie să plătească până la data de 20 decembrie taxa de întreținere!

4 lei/mp/an

”Conducerea Administrației Domeniului Public Pitești informează deținătorii locurilor de înhumare din cimitirele municipale „Sf. Gheorghe”, „Prundu” și „Găvana”, care nu au achitat până în prezent tariful de întreținere, de 4 lei/mp/an, că sunt așteptați, până la data de 20 decembrie, la sediile administrațiilor cimitirelor „Sf. Gheorghe” și „Prundu”, de luni până vineri, între orele 08:00 – 15:00, în vederea achitării acestuia””, se arată în postarea publicată pe pagina de Facebook a municipalității.

Aveți grijă că sunt prevăzute și penalități. ”În funcție de data ultimei plăți efectuate, există și eventualitatea unor majorări de întârziere, în cuantumul prevăzut de actele normative în vigoare pentru creanțe ale bugetului local”. Pentru cimitirele „Găvana” și „Sf.Gheorghe”, tarifele prevăzute în H.C.L.493/2017 și H.C.L.nr.405/2017 se încasează la sediul administrației cimitirului „Sf.Gheorghe”, din strada Nicolae Dobrin nr. 3, și în zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale, între orele 08:00 – 12:00”, explică reprezentanții Administrației Domeniului Public Pitești. Pentru cei care vor să afle mai multe informații pot suna la telefoanele: 0248/634551 – Administrația Cimitirului „Sf.Gheorghe”; 0248/615181 – Administrația Cimitirului „Prundu”.

Foto: descriptiv

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

PITEȘTI: Semafoarele nu vor funcționa!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: