Vești bune pentru acești români! Se dorește digitalizarea procesării unor cereri

de | 06.05.2024 13:40 | Administrație, Național

Vești bune pentru acești români: vor scăpa de drumurile inutile la Casele de Pensii Publice și de alergarea după adeverințe și hârtii. Și asta pentru că Ministerul Muncii a lansat, încă din ultima săptămânii a lunii aprilie, în procedură de transparență decizională un proiect de hotărâre a Guvernului ce privește Nota de Fundamentare referitoare la necesitatea și oportunitatea efectuării cheltuielilor aferente proiectului de investiții Noul Sistem Informatic Integrat al Casei Naționale de Pensii Publice”.

”Guvernul României s-a angajat în cadrul Planului Național de Recuperare și Reziliență (PNRR) Componenta 8 (Reforma fiscală și reforma pensiilor) Jalonul 240, Investiția 10, Eficiență operațională și servicii electronice avansate pentru sistemul național de pensii prin digitalizare, să implementeze noul sistem informatic în cadrul Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), acest sistem informatic urmând să cuprindă o serie de componente care funcționează în mod integrat și centralizat:

– Portal – Componenta de comunicare cu persoane publice, care furnizează setul actual de servicii electronice, precum și un nou set de funcționalități;

– Servicii electronice în domeniul pensiilor și al altor drepturi de asigurări sociale;

– Serviciu electronic pentru completarea cererii de emitere de bilete de tratament și servicii electronice în zona de înregistrare a contribuabililor;

– Servicii electronice în domeniul accidentelor de muncă și al bolilor profesionale;

– Aplicația e-Talon” care va genera automat cuponul lunar de pensie în format electronic și tipărit pentru toți pensionarii aflați în plată.

PNRR obligă, de asemenea, Guvernul României să digitalizeze procesarea cererilor serviciilor oferite de către CNPP. Aducerea tuturor acestor date într-un format digital unitar este obligatorie pentru orice plan de digitalizare al CNPP, care să susțină procesul de reformă / recalculare al pensiilor.

Această sarcină de digitalizare presupune și dezvoltarea unui sistem informatic central în cadrul CNPP, care va avea capacitatea de a susține reformele / recalcularea pensiilor publice, potrivit celor precizate în nota de fundamentare, anexată proiectului de hotărâre.

De asemenea, tot în nota de fundamentare se arată că ”aplicațiile ce alcătuiesc sistemul informatic curent al CNPP sunt bazate pe tehnologii învechite (2011-2012), fără suport producător, ceea ce limitează posibilitățile de adaptare ale acestora la noile cerințe operaționale și constituie un risc crescut de securitate cibernetică a sistemului.

Obiectivul general al proiectului îl reprezintă realizarea unui nou sistem informatic integrat și a infrastructurii hardware necesare in cadrul Casei Naționale de Pensii Publice.

Foto descriptiv. Sursă foto: Facebook MIPE

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Cristian Gentea, viral pe TikTok! ”Sunt primarul Piteștiului, normal că mă ceartă soția că ajung târziu acasă”

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Ministerul Muncii | Roma

Ultimele articole